Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Purtarea măștilor de protecție de către copii, o provocare și pentru părinți

Relaxarea măsurilor de siguranţă sanitară, prognozate pentru 15 mai, vin cu o misiune aproape imposibilă pentru părinţi: să-şi convingă copii să poarte mască. În ajutorul lor sar şi micile ateliere care confecţionează de zor măşti colorate ori imprimate cu personaje din desenele animate. Mai dificil va fi atunci cand vor începe cursurile și cei mici vor fi nevoiți să poarte mască cel putin 4 ore zilnic.

de Antonia Gasparovici

la 26.04.2020 , 23:12

Greu de explicat unui copil despre pandemie, COVID-19, şi de ce trebuie să poarte ceva la gură când afară este cald. O spun nu doar părinţii ci şi specialiştii.

Măştile pentru adulţi nu doar că nu-s frumoase, dar nici nu li se potrivesc.

Dumitrache Iulian, producător masti: Sunt convins că o masca chirurgicală de unică folosință nu ar purta o cum ar purta una cu un desen animat sau cu diverse modele, cu barcute, cu pescarusi. O parte sunt cu desene animate, genul asta si mai avem si cu alte modele.

Vezi și

Micile ateliere au prins din zbor oportunitatea.

Andra Țurcanu, manager atelier: Avem o serie de mamici deja care au ales să își păstreze măștile cu ale copiilor, în special mamicile cu fetițe, ele au ales deja culori pastelate, primavaratice. Cred ca avem deja zeci de astfel de comenzi.

Autorităţile anunţă că masca ar putea fi un accesoriu obligatoriu pentru perioada următoare pentru adulţi şi copii. Cei mici vor trebui să le poarte şi la şcoală

Dorin Zăpadă, Director Școala 131: Pentru copiii de vârstă mica va fi foarte dificil, ca să nu spun aproape imposibil. Sunt copii, obișnuiți să se joace, e provocator să îi smulgi masca celui aflat în apropierea ta.

O altă problemă este igienizarea măştii, pentru că nu poate fi purtată mult.

Valeria Herdea, medic primar: O oră jumătate, apoi se pune intr-un coș special, se colectează.

Specialiștii recomandă ca măștile din material textil să fie spălate la temperatura de 90 de grade și călcate cu fierul încins pentru dezinfectare.

Antonia Gasparovici Like

Am visat să lucrez în televiziune încă de la vârsta de patru ani, când urmăream jurnalele de ştiri (ale Antenei 1, recunosc), de la început până la sfârşit, dorindu-mi cu ardoare ca într-o zi să fiu şi eu parte din

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Purtarea măștilor de protecție de către copii, o provocare și pentru părinți