Măsuri de protecție la serviciu, împotriva noului coronavirus
Izolarea este cea mai bună variantă pentru a ne proteja de noul Coronavirus, dar nu toţi reuşim să rămânem acasă.
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii, reguli împotriva Covid-19.
Izolarea este cea mai bună variantă pentru a ne proteja de noul Coronavirus, dar nu toţi reuşim să rămânem acasă. Sunt companii care îşi cheamă măcar o parte dintre angajaţi la birou, pentru că evident nu toate joburile se pot face de la domiciliu, aşa cum este şi cazul nostru, de exemplu.
Există însă indicaţii şi pentru aceste cazuri. Noi le prezentăm pe cele ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii vine cu un set de reguli şi indicaţii pe care să le respectăm şi la birou, în caz că încă trebuie să ne prezentăm la serviciu. Pe lângă spălatul mâinilor, cu apă şi săpun, valabilă în absolut orice situaţie, e bine ca, la locul de muncă să încercaţi să aveţi, pe mesele de lucru, dezinfectant.
El trebuie folosit pentru igienizarea mâinilor, după spălare- cât şi pentru dezinfectarea biroului, a tastaturii şi a tuturor celorlalte obiecte cu care aveţi contact. Un alt lucru important este să vă asiguraţi că spaţiul în care lucraţi este foarte bine aerisit.
Chiar dacă în cele mai multe clădiri de birouri nu se pot deschide geamurile, folosiţi intens sistemul de ventilare automat.
Deasemenea, într-un open-space e bine să va folosiţi de mărimea biroului şi să păstraţi distanţa dintre colegi. 4,5 metri e distanţa la care virusul se poate împrăştia, aşa că staţi cât mai departe de colegi, iar dacă trebuie să lucraţi apropiaţi unul de altul, foloiţi o mască de protecţie în cazul în care vă vine să tuşiţi sau strănutaţi.
Salutaţi-vă colegii politicos, dar nu daţi mâna şi nu vă pupaţi pe obraz cu aceştia. Renunţaţi la documentele printate, al căror traseu este "din mână în mâna" şi folosiţi emailul pentru transferul documentelor!
Iar dacă aveaţi în plan o deplasare în interes de serviciu, încercaţi să o amânaţi sau să o transformaţi într -o video-conferinţă cu partenerul de afaceri. Tehnologia ne ajută!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰