Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mii de români au fost diagnosticați cu COVID-19 după vaccinare. Ce explicaţie dau specialiştii

Aproape 4.500 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19 după ce s-au vaccinat împotriva acestei boli. Medicii spun că nu serurile sunt de vină. În mod sigur, erau deja infectaţi, dar se aflau în perioada de incubaţie. Sau au intrat în contact cu persoane deja infectate, în primele zile după vaccinare, perioadă în care anticorpii nu aveau cum să se dezvolte.

de Redactia Observator

la 24.02.2021 , 14:06

  • Peste 4.000 de români au fost depistaţi cu Covid, deşi făcuseră prima doză de vaccin
  • 95% dintre aceştia fuseseră imunizaţi cu serul de la Pfizer

Aproape 4.000 de români au fost testaţi pozitiv după administrarea primei doze de vaccin. Iar 95 la sută dintre ei fuseseră imunizaţi cu serul de la Pfizer. 

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Erau în perioada de incubaţie şi, în plus, trebuie să luăm în calcul că imunitatea începem să o avem la un interval de timp de aproximativ două săptămâni după prima administrare. 

Asta nu înseamnă că cei infectaţi după prima doză nu trebuie să facă şi rapelul.

Vezi și

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare: Din punct de vedere medical, aş putea spune că dacă avem prima doză efectuată şi, ulterior, suntem diagnosticati cu infecţie SARS-CoV-2, evident că şi această infecţie are un efect de booster, practic de stimulare a răspunsului imun. Recomandarea este (...) de efectuare şi a celei de a doua doze.

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Efectul maxim este în momentul în care facem şi rapelul, la un interval de 7, 10 zile. 

Rapelul, la latitudinea celor infectaţi

Desigur, rapelul trebuie făcut după un anumit număr de zile, în funcţie de fiecare tip de ser. Cu toate acestea, medicii lasă la latitudinea celor infectaţi data la care revin pentru imunizarea finală.

Ana Dragu: Am anunţat că nu pot să merg (...) şi au spus că atunci când voi dori mă pot reprograma. Ultimele studii spun că nu e necesar să faci a doua doză. Că ministerul comunică într-o zi una, într-o zi alta, şi se schimbă recomandările de la o zi la alta este altceva. Dar eu citesc în jurnalele ştiinţifice şi asta spun, că după o doză, dacă ai făcut coronavirus, nu trebuie să repeţi a doua doză. 

Până în acest moment, 446 de români au fost diagnosticaţi cu coronavirus după primirea rapelului. În consecinţă, este cât se poate de evident că măsurile de protecţie trebuie respectate ad literam şi după cea de-a doua imunizare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Mii de români au fost diagnosticați cu COVID-19 după vaccinare. Ce explicaţie dau specialiştii