Reguli pentru transportatori şi mijloace de transport în comun în Starea de Alertă
Regulile pentru transportatori devin clare. Ordinul de ministru prevede ca în maşinile de taxi să existe un despărţitor între şofer şi locurile din spate. Iar cine merge cu trenul trebuie să ştie că nu va putea să dea jos masca de protecţie pe tot parcursul călătoriei.
- Purtarea măştii e obligatorie.
- Spaţiu delimitat în taxi între şofer şi client.
După 2 zile de când a fost instituită starea de alertă, transportatorii au primit şi regulile pe care trebuie să le urmeze.
Reguli în taxi
În taxiuri, spaţiul dintre şofer şi pasageri trebuie delimitat. Masca este obligatorie, la fel şi dezinfectarea zilnică a autoturismului. În plus, nimeni nu mai poate urca pe locul din faţă. Unii au luat deja aceste măsuri. Alţii vor trebui să împlementeze totul cât mai repede.
REGULI TAXIMETRIŞTI:
- Transportul pasagerilor doar pe locul din spate
- Şoferul dotat cu măşti şi dezinfectant tip biocid
- Spaţiul dintre şofer şi pasageri delimitat
- Masca obligatorie
- Dezinfectarea zilnică a autoturismului
- Plăţi cu cardul
Reguli pentru călătoria cu trenul
Masca va fi un accesoriu indispensabil şi pentru cei care vor călători cu trenul.
Indiferent de cât de mult ore veţi merge cu trenul, va trebui să purtaţi mască de protecţie pe tot parcursul călătoriei. de asemenea, în tren, locurile pe care va trebui să vă aşezaţi vor fi delimitate, iar pe peron nu vor mai avea acces decât persoanele care prezintă bilet de călătorie.Controlorul nu mai are voie să atingă biletele atunci când face verificarea.
REGULI ÎN TRENURI:
- Masca obligatorie pentru pasageri şi angajaţi
- Controlul biletelor fără atingere
- Dezinfectare garnituri
- Promovare cumpărare bilete online
În gări, ghişeele vor funcţiona pe modelul unul deschis, unul închis - dacă spaţiul clădirii nu este mare - iar dezinfectarea se va face la fiecare 4 ore.
REGULI ÎN GĂRI:
- Dozatoare cu biocid
- Spaţiile comerciale vând doar produse ambalate
- Un ghişeu închis, unul deschis
- Dezinfectare la fiecare 4 ore
- Pe peron au acces doar călătorii
- Zonă destinată pentru aşteptare călători
- Doar un tren în staţie la peroanele comune
Reguli pentru metrou
Reguli stricte vor fi şi la metrou. În primul rând, trenurile vor circula mai des la orele de vârf.
În metrou nu putem să ne mai aşezăm oriunde. aşadar locurile de pe scaune, cât şi locurile din picioare vor fi delimitate de stickere verzi pentru ca distanţa recomandată să fie păstrată.
REGULI LA METROU:
- Mască obligatorie
- Magistralele 1 şi 3 - trenurile circulă la interval de 6 minute
- Magistrala 2 - trenurile circulă la interval de 3 minute
- Magistrala 4 - trenurile circulă la intreval de 11 minute
- Locurile din tren marcate cu semne verzi
Reguli în aeroporturi
Şi în aeroport se impun măsuri stricte. Pasagerii vor fi transportaţi la avion şi de la avion cu un mijloc de transport care nu trebui să depăşească 50% din capacitatea sa. de asemenea, zonele critice din aeroport vor fi dezinfectate mult mai des. aşadar aerul şi suprafeţele, în cazul în care există activitate de zbor, vor fi dezinfectate la fiecare 4 ore, tăviţele de la filtrele de securitate la fiecare sfert de oră, iar toaletele la fiecare 2 ore.
REGULI DE DEZINFECTARE ÎN AEROPORT
- Aerul/suprafeţele - la fiecare 4 ore
- Tăvile de la filtru - minimum o dată pe tură
- Toalete - la fiecare 2 ore
Reguli pentru autobuze
În autobuze, regulile rămân ca şi până acum. Masca este obligatorie, distanţa la fel, iar în microbuze, transportul se va face doar pe scaune.
REGULI ÎN AUTOBUZE ŞI MICROBUZE
- Mască obligatorie
- Dozatoare Cu soluţii dezinfectante
- Şoferul va fi izolat de pasageri
- În microbuze, transportul doar pe scaune
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰