Antena Meniu Search
x

Video Rejuvenarea facială, beneficii și contraindicații. Ce sfaturi ne oferă medicii

Vara, bronzul poate da impresia că pielea arată mai bine și mai tânără. Soarele este însă, de cele mai multe ori, inamicul pielii frumoase. Iar toamna, după ce el se estompează, ridurile se văd mai bine și parcă sunt mai adânci și mai deranjante. Uneori apar și pete, cicatricile lăsate de acnee sunt mai vizibile și pielea deshidratată pare să nu mai urmeze linia maxilarului. O soluție pentru ca lucrurile să revină la normal sau care să ajute la moral sunt, bineinteles, evitarea expunerii la soare, chiar și pe plaja, dar și  intervențiile non-invazive de rejuvenare.

de Redactia Observator

la 20.07.2022, 09:41

Vezi și

Imaginea contează și, odată cu dezvoltarea rețelelor sociale, tot mai mulți înțeleg că tinerețea și frumusețea, alături de o personalitate pe măsură, sunt atuuri. Și atunci, evident, cei mai mulți încearcă să le păstreze cât mai mult timp. Iar tratamentele de făcute în cabinetul medicului dermatolog sau estetician ajută.

Viviana Iordache, medic dermatolog: "Sunt pe două categorii, proceduri care se fac cu substanțe de rejuvenare și cele cu echipamente. În cazul în care pacientul nu are probleme de sănătate a pielii, dar vrea rejuvenare atunci se aleg metodele în funcție de etajul în care au apărut modificările." 

Procedurile non-invazive sunt folosite cu precădere pentru a trata anumite probleme specifice, precum riduri, hiperpigmentare, cicatrici sau pentru a reda elasticitatea pielii.

Viviana Iordache: "Oamenii nu trebuie să ajungă nici mai devreme nici mai târziu decât au nevoie. De exemplu, o persoană care se încruntă puternic și atunci când e în repaus are o cută între sprâncene chiar dacă are 20-25 de ani are indicație de botox. Ridul nu va determină doar faptul că persoana respectivă pare încruntată sau nervoasă, ci va coborî sprânceana și pleoapa și, atunci, va avea problema de închidere a pleoapei mai devreme decât trebuie."

Pe acelaşi subiect

Așadar, rejuvenarea nu este doar pentru persoanele mature și nici doar pentru femei. Există însă o regulă: măsura. Și, deși fiecare caz are particularitățile sale, există însă și câteva contraindicații generale.

Viviana Iordache: "Contraindicații generale pacienții care se cicatrizează prost, nu pentru că substanțele sau modalitățile de rejuvenare produc astfel de incidente, ci pentru că în situația nefericită în care au o reacție adversă sau un accident se vor vindeca mai greu. De exemplu, pacienții cu diabet zaharat insulinodependent în afară de botox nu au indicații de tratamente serioase sau foarte agresive. Mai avem contraindicații relative cu marile boli autoimune, în cazul sarcinii sau al alăptării."

Un alt aspect important este că, majoritatea intervențiilor non-invazive sunt reversibile. Unele de la sine, altele cu ajutorul medicului. Asta înseamnă că, dacă rezultatul nu vă este pe plac, lucrurile pot reveni la normal.

Ce opțiuni au cei care vor să apeleze la rejuvenarea facială?

Dr. Mihail Pautov : "Vara este anotimpul în care toată lumea vrea să arate bine și, evident, tânără. Însă, uneori, procedurile invazive nu au efectul scontat sau pacienții vor mai mult decât ștergerea unui rid sau o mai bună calitate a pielii, atunci se apelează la chirurgia estetică. Aceasta nu mai este de mult un tabu, trebuie să rețineți că spre deosebire de tratamentele non-invazive, ea are are rezultate definitive. Așa că înainte de a apela la lifting sau la o blefaroplastie, chiar dacă ele au mai mult decât o indicație estetică trebuie să știți că rezultatul nu este reversibil și că, la fel ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale, există o serie de riscuri. Tocmai de aceea, decizia trebuie să fie una corect documentată și discutată cu medicul. Iar eu aș recomanda chiar și o a doua opinie, tocmai pentru a putea preveni eventualele probleme și a minimiza riscurile."

"Haideți să vă arăt cum arată o piele îmbătrânită : așa arată la exterior. vedem pliuri, vedem riduri. În interior apare o distrucție de colagen și elastină, substanțe care țin piele fermă. Apare și o reducție de țesut gras subcutanat, grăsimea subcutanată devine mai subțire și atunci apar aceste riduri. Acesta este unul dintre motivele pentru care persoanele supraponderale, de regulă, au pielea un pic mai întinsă și arată mai bine la față, dar doar la față. Ca procedură non-invazivă: medicul poate, în primul rând, să facă niște injecții de botox, acesta relaxează musculatura mimicii și estompează ridurile de expresie. Se mai pot face injectii de acid hialuronic care refac structurile de colagen și elastină, redând fermitatea pielii. Însă când vorbim despre lifting, trebuie să înțelegem că acesta presupune introducerea sub piele a unui fir chirurgical care prinde pielea și o trage în sus, iar acest lucru aduce anumite riscuri. Așa că vă rog să fiți ponderați în deciziile pe care le luați, să aveți grijă de voi și să faceți alegeri corecte."

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sanatate » Rejuvenarea facială, beneficii și contraindicații. Ce sfaturi ne oferă medicii