Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sarcina în perioada pandemiei. Ce sfaturi ne dau specialiștii

Numai însărcinată să nu fii în pandemie. Iată şi primele două frustrări pe care le-am aflat: viitorii taţi nu-şi pot însoţi doamnele la ecografie. Iar ulterior, în ziua cea mare, viitoarea mamă este lăsată singură, la poarta spitalului, nimeni nu are voie să intre cu ea de vizitatori nici nu poate fi vorba. Ceea ce poate nu pare dramatic, de la distanţă, este de-a dreptul dureros pentru femeile aflate în această situaţie, care au nevoie mai mult decât oricând de sprijin, atenţie şi îndrumare.

de Redactia Observator

la 21.09.2020 , 14:43

  • Momente dificile pentru gravide, în plină pandemie
  • Femeile însărcinate, în categoria de risc
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19

Izolarea, lipsa interacţiunii şi teama de infectare au fost provocările. neaşteptate. Au urmat şi altele. Mare parte dintre regulile spitalelor s-au schimbat. Spre exemplu, viitorii părinţi nu mai pot merge împreună la ecografie.

Ciprian Pop Began, medic ginecolog: Există o temere generală, legată de ceva ce nu cunoşti cu certitudine. Trebuie să ne gândim că primele semne de sarcină se aseamănă cu simptomele gripei, apare o uşoară senzaţie de slăbiciune în timpil zilei, apare o uşoară creştere a temperaturii, iar prima idee în pandemiei este aceasta, că a fost captat virusul.

Chadi Muheidli, medic ginecolog: De când cu covidul ăsta, practic gravida face parte din populaţia cu risc, asta însemnă să încercăm o izolare socială, să nu ne întâlnim cu prieteni, cu toată lumea, purtăm mască. La consultaţii vine doar graviduţa, fără aparţinător, soţ, mamă, mamă soacră, inclusiv la naştere vine singură, soţul o însoţeşte doar până la intrarea în spital, gravida îşi face singură formele pentru naştere. Şi la plecare îl anunţă tot aşa, să vină să o aştepete la ieşirea din spital. Este o perioadă în care trebui să fim cu toţi atenţi la riscurile care există. Pe vremuri, puteai să vizitezi clinicva privată să vezi dacă te internezi acolo, nu mai există aceste vizite, sunt strict virtuale, contractul de naştere se semnează online.

Vezi și

Ciprian Pop Began, medic ginecolog: De regulă apreciam când era prezent întregul cuplu la o imagine ecografică, de ce? Pentru că informaţia venind către ambele persoane, se coordonau una pe cealaltă, astfel încât să respecte indicaţia medicului. Acum lucrurile sunt un pic mai ciudate, încărcătura psihologică e mult mai mare, există temeri, partenerii sunt mult mai temători decât gravidele pentru că nu ştiu ce se întâmplă, ceea ce per total nu face bine gravidei.

Igienizarea frecventă a mâinilor, purtarea măștii dar și limitarea contactului cu alte persoane sunt cele mai importante reguli de protecție pe care toată lumea ar trebui să le respecte in aceasta perioada. Iar femeile însărcinate poate chiar mai mult decât alţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sănătate » Sarcina în perioada pandemiei. Ce sfaturi ne dau specialiștii