Video Tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 stau acasă până în ultimul moment. Când sună la 112, unii au deja probleme grave
Tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 stau acasă până în ultimul moment. Când sună la 112, deja au probleme grave, iar unii sunt chiar în pragul stopului respirator. Mulţi se tem de spitale, iar alţii nu cred că boala e reală. Când într-un final ajung la spital, sunt duşi direct la terapie intensivă. Azi avem un nou record la ATI: 1.454 de pacienţi.
- Tot mai mulţi bolnavi de Covid aleg să stea acasă până în ultima clipă
- Mulţi se tem să ajungă la spital
''Am ajuns ca la 34 de ani să mă simt ca la 90 de ani. Cei care nu cred, asta este dovada...Nu mă aşteptam să mă poată lovi atât de mult.''
Abia poate face câţiva paşi în jurul patului. A aflat că are COVID-19 acum două săptămâni. Nouă zile a stat acasă, sub supravegherea mamei care e cadru medical.
''Iniţial am zis sa evit spitalul. Eram într-o stare foarte gravă, tuşeam foarte mult, mă sufocam. Am stat şi trei zile în pat. Sincer să vă zic, nici nu puteam să merg la baie.''
Când a ajuns la spital, era în stare extrem de gravă. Iar medicii vorbesc despre un adevărat fenomen. Din ce în ce mai mulţi pacienţi amână internarea.
''Îi găsim acasă cu saturaţie de 40, 30% şi pe care nu ştim cât de repede să îi transportăm. Respiră cu multă dificultate dar probabil că nu conştientizează acest lucru.
Radu Ţincu, medic ATI: Saturaţia de 30, 40% este o saturaţie care arată iminenţa producerii unui stop cardio-respirator şi decesul pacientului.
Record după record la ATI
Aproape 13.500 de pacienţi cu SARS-CoV-2 sunt în spitale. 1454 sunt la ATI, un nou record. Unii sunt duşi direct la terapie intensivă. Atât de gravă e starea lor.
Peste 85 de mii de români sunt izolaţi la domiciliu sau în locuri special amenajate. Teoretic, aceşti oameni sunt monitorizaţi de medicul de familie. Dacă sunteţi infectat şi vi se agravează starea luaţi legătura cu doctorul sau sunaţi la 112. Atenţie, însă. S-ar putea să dureze destul de mult până când vine ambulanţa pentru că sunt foarte multe apeluri în această perioadă.
Acest bărbat de 52 de ani s-a tratat două zile acasă. Abia problemele neurologice l-au făcut să ceară ambulanţă.
''În momentul în care a trebuit să chem salvarea să plec m-am speriat groaznic. Nu ştiam ce mă aşteaptă.''
Doar că boala e imprevizibilă, chiar dacă pare că totul merge bine în primele zile.
Valeria Herdea, medic de familie: Aici e problema: potenţialul de agravare al acestei afecţiuni. Există o perioadă happy hypoxia aşa perioadă fericită când pacientul deşi se degradează pulmonar el nu realizează. Fiţi atenţi la simptome! Setea de aer e cea mai serioasă, după aceea, durerile în piept, ameţelile, tusea, durerile în gât. Tulburări de echilibru, de atenţie, de memorie, incoerenţă.
Medicii spun că nu e suficient să ne verificăm singuri acasă cu tensiometrul şi pulsoximetrul. Consultul medical e obligatoriu în astfel de cazuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰