Antena Meniu Search
x

Curs valutar

USR vrea ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru toţi angajaţii, iar salariaţii să suporte costurile testărilor periodice

USR a anunţat că va depune amendamente la proiectul care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă. USR vrea ca măsura să se aplice tuturor angajaţilor, fie că sunt de la stat, fie de la privat, precum şi ca aceştia să suporte costurile testării periodice.

de Redactia Observator

la 10.11.2021 , 11:07

Sigla USR pe un perete gri USR vrea ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru toţi angajaţii, iar salariaţii să suporte costurile testărilor periodice - Hepta

USR va cere în Legislativ aplicarea certificatului verde pentru toţi angajaţii, indiferent că lucrează în sistemul public sau cel privat, precum şi suportarea testării periodice de către salariat, după o perioadă tranzitorie de 60 de zile.

"În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia", precizează sursa citată.

Conform USR, adoptarea Legii certificatului verde este o "urgenţă naţională". "USR susţine ferm introducerea certificatul verde ca măsură de protecţie la locul de muncă, atât pentru protecţia angajaţilor, cât şi pentru persoanele cu care aceştia vin în contact", se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Cum motivează USR obligativitatea certificatului verde

Pe acelaşi subiect

Potrivit Uniunii Salvaţi România, limitarea numărului de persoane care au acces într-un spaţiu închis reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de scădere a riscului de infectare cu o boală contagioasă cu transmitere respiratorie. Potrivit aceleiaşi surse, vaccinarea reduce riscul de infectare, precum şi gradul de contagiozitate.

"Astfel, la o densitate egală a numărului de persoane (raportat la suprafaţa sau volumul spaţiului respectiv), riscul de infectare va fi semnificativ mai redus în cazul unui grup de persoane vaccinate faţă de un grup de persoane nevaccinate", arată USR. 

Totodată, introducerea pentru toate categoriile de personal a certificatului este "o măsură de impulsionare" a campaniei de vaccinare. "În acest moment există o pondere suficientă din populaţie nevaccinată încât chiar şi un previzibil 'val 5' să fie însoţit de un număr nepermis de mare de decese", precizează USR.

Certificatul verde la locul de muncă a ajuns în Camera Deputaților

Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă a ajuns luni în comisiile de la Camera Deputaților, apoi va fi supus unui votul final. Deși social democrații din Senat au votat împotriva sa, PSD anunță că va susține acum legea, cu mai multe modificări.

Nelu Tătaru a anunţat că amendamentele vor putea fi depuse până pe 12 noiembrie.

"După cum ştiţi, proiectul privind certificatul verde a fost respins în Senat, cu amendamentele care au venit. Noi îl luăm de la forma iniţială în acest moment. Deci va trebui să discutăm, conform deciziei Biroului permanent de săptămâna trecută, până pe 12 (noiembrie - n.r.) aceste amendamente. Astăzi şi mâine vom avea la nivelul Comisiei de sănătate întâlniri cu vicepreşedinţii din grupurile parlamentare, în care vom discuta amendamente. Când vom avea un consens, vom face o şedinţă a Comisiei de sănătate în care vom da un raport preliminar, care va merge în celelalte comisii", a declarat Tătaru, la Parlament.

Proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă se află pe masa de lucru a deputaţilor şi aşteaptă începerea dezbaterilor în comisiile de specialitate, după ce la Senat a fost respins la o diferenţă de două voturi.

Pe 27 octombrie, Senatul a respins, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă care introduce obligativitatea solicitării certificatului de vaccinare la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat. Proiectul a fost respins cu 67 de voturi „pentru” şi 60 „împotrivă”. Fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. La şedinţă, PNL, UDMR şi USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sănătate » USR vrea ca certificatul verde să fie obligatoriu pentru toţi angajaţii, iar salariaţii să suporte costurile testărilor periodice