Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vaccinurile anti-COVID cu ARN mesager par să fie marii câştigători ai pandemiei. Johnson & Johnson, al doilea ser cu probleme

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Africa de Sud au oprit temporat administrarea vaccinului făcut de Johnson & Johnson. Problemele au apărut peste ocean, după ce un om a murit, iar şase femei au dezvoltat cheaguri de sânge. Este al doilea ser cu probleme, bazat pe tehnologia tradiţională, în timp ce vaccinurile anti-COVID cu ARN mesager par să fie marii câştigători ai pandemiei.

de Redactia Observator

la 14.04.2021 , 20:49

  • Vaccinurile anti-COVID cu ARN mesager par să fie marii câştigători ai pandemiei
  • Johnson & Johnson este al doilea ser cu probleme

Anthony Fauci, epidemiolog: Sunt cazuri extrem de rare. Dacă vă gândiţi la ceea ce ştim deja, au fost doar şase cazuri la 6,85 de milioane de doze, ceea ce înseamnă mai puţin de unul la un milion. 

Administrat într-o singură doză, vaccinul de la Johnson and Johnson aducea o rază de speranţă în cursa mondială pentru imunizare. În Statele Unite, a fost suspendată vaccinarea cu acest ser după ce un om a murit şi şase femei, cu vârste între 18 şi 48 de ani, au fost diagnosticate cu tromboză. Problemele au apărut între 6 şi 13 zile de la inoculare. Şi România a primit în această dimineaţă 60 de mii de doze. 

Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie vaccinare: Vor fi stocate la condiţii de -20 de grade, nu se va folosi acest tip de vaccin, până nu avem recomandări clare şi ferme de la Agenţia Europeană a Medicamentului. 

Vezi și

Serul produs de Johnson and Johnson era unul dintre cele mai aşteptate la nivel mondial tocmai pentru că era făcut după reţeta clasică bazată pe fragment din virus, la fel ca AstraZeneca. Ambele au provocat cheaguri de sânge după inoculare.

Pe acelaşi subiect

Un raport publicat anul trecut, arătă că infecţia cu coronavirus poate cauza tromboză, mai ales la nivelul plămânilor. Pe de altă parte, controversele au propulsat administrarea, dar şi credibilitatea în serurile bazate pe noua tehnologie cu ARN.

UE aşteaptă anul acesta peste 200 de milioane de vaccinuri de la Pfizer

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: Am ajuns la un acord cu BioNTech Pfizer pentru a grăbi, din nou, livrarea vaccinurilor. 

Peste 200 de milioane de vaccinuri Pfizer vor ajunge în Uniunea Europeană anul acesta. Iar contractul va fi prelungit şi în anii următori, la un preţ de 19,5 euro pe doză, cu 7,5 euro mai scump decât costul iniţial. Comisia Europeană a anunţat că, cel mai probabil, nu va reînnoi contractul cu AstraZeneca şi Johnson & Johnson. 

Joe Biden, preşedintele SUA: Aşa cum v-am spus, m-am asigurat că avem 600 de milioane de doze cu mesager ARN, nu neapărat de Johnson and Johnson sau AstraZenca. Aşa că, avem suficiente vaccinuri care sunt 100% sigure, pentru fiecare american. 

În Statele Unite, peste 180 de milioane de oameni au fost vaccinaţi cu serurile Pfizer şi Moderna. Suspendarea vaccinului Johnson and Johnson nu afectează targetul de 3 milioane de vaccinări pe zi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sănătate » Vaccinurile anti-COVID cu ARN mesager par să fie marii câştigători ai pandemiei. Johnson & Johnson, al doilea ser cu probleme