Peste 150 de oameni din 20 de judeţe au fost salvaţi din calea viiturilor (Video)
Mai bine de 9.000 de oameni au rămas făcă curent electric după ce vijeliile au rupt copaci şi stâlpi de electricitate. Iar situaţia nu este mai bună nici acum.
Mai bine de 9.000 de oameni au rămas făcă curent electric după ce vijeliile au rupt copaci şi stâlpi de electricitate. Iar situaţia nu este mai bună nici acum. Aproape toată ţara este în continuare sub cod portocaliu şi galben de vreme extremă.
Salvatorii s-au ajutat unii pe alţii. Doar aşa au putut să scoată din mijlocul puhoaielor bătrâni, dar şi oameni în forţă, care au rămas captivi în case, după ce apele au năvălit în satul Ghelmegioaia.
Timp de jumătate de oră, mai multe comune din Mehedinţi au fost sub cod roşu de furtuni violente. 48 de oameni din 21 de localităţi au fost salvaţi de pompieri din viituri. În multe gospodării însă, animalele au rămas prinse în mijlocul puhoaielor.
Vijelia a rupt copaci şi a lăsat fără curent electric peste 3000 de oameni din Mehedinţi. Din cauza viiturilor, trenurile nu au mai putut circula între Balota şi Drobeta Turnu Severin.
În toiul nopţii, şi în judeţul Bacău, zeci de oameni s-au trezit cu puhoaiele peste ei, în case. În comuna Mărgineni, viitura a venit brusc, după o rupere de nori. 70 de pompieri au fost mobilizaţi ca să-i ajute pe localnici.
Apa a inundat şi o şcoală, iar drumul naţional care leagă Bacău de Miercurea Ciuc a fost blocat câteva ore, după ce cantităţi mari de balast au fost aduse de viitură, pe şosea. Peste 6.000 de oameni au rămas fără energie electrică.
A plouat torenţial şi în judeţul Vaslui. În mai multe localităţi, pompierii au fost chemaţi să scoată apa din case. La marginea oraşului Vaslui, mai multe subsoluri de blocuri au fost inundate.
Furtunile au afectat şi mai multe localităţi din Caraş-Severin. În Caransebeş, un transformator a fost lovit de fulger.
În Timiş, grindina a făcut prăpăd în mai multe localităţi. Mai mulţi şoferi s-au ales cu parbrizele sparte. Şi la Hunedoara a plouat cu gheaţă.
În Gorj, după o ploaie torenţială, a fost inundat şi subsolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Hidrologii şi meteorologii au emis peste 70 de avertizări de cod portocaliu şi opt de cod roşu, care au vizat mai bine de jumătate din ţară.
Şi în continuare, toată România este sub avertizare de fenomene meteo extreme. Până la noapte, sudul tării, dar şi o bună parte din zona Moldovei sunt sub cod portocaliu de furtuni violente.
De mâine, marţi, revine canicula. Dar tot nu scăpăm de furtuni ne avertizează meteorologii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰