Antena Meniu Search
x

Curs valutar

17 septembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 17 septembrie de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 16.09.2025 , 12:48

Pe 17 septembrie 2000 se stingea din viaţă actorul român Dem Rădulescu Pe 17 septembrie 2000 se stingea din viaţă actorul român Dem Rădulescu

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 17 septembrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 17 septembrie

Articolul continuă după reclamă

Pe 17 septembrie 1775, în Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii, invazia Canadei începe cu Asediul de la Siege of Fort St. Jean. Pe 17 septembrie 1787, Convenția Constituțională din Philadelphia a adoptat forma finală a Constituției Statelor Unite ale Americii. Pe 17 septembrie 1908, avionul cu două locuri Wright Model A, pilotat de Orville Wright, s-a prăbușit. Pasagerul Thomas Selfridge a murit, devenind prima persoană care şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion. Pe 17 septembrie 1911, la Viena are loc o revoltă în rândul muncitorilor împotriva prețurilor ridicate la alimente. Revolta este suprimată violent de militari. Trei persoane sunt ucise și 149 rănite. Pe 17 septembrie 1939, în Al Doilea Război Mondial, armata sovietică a invadat Polonia dinspre est, la 16 zile după ce Germania Nazistă a atacat-o dinspre vest.

Pe 17 septembrie 1939, în Al Doilea Război Mondial, submarinul german U-boot U 29 scufundă portavionul britanic HMS Courageous cu două lovituri de torpilă. La bord erau peste 500 de oameni. Pe 17 septembrie 1944, în Al Doilea Război Mondial, Armata a IV-a română poartă lupte grele pentru forțarea Mureșului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureș - Dealul Sângiorgiu - Iernut, zdrobind rezistența înverșunată și bine organizată a armatelor germano-ungare. Pe 17 septembrie 1948, diplomatul suedez Contele Folke Bernadotte este asasinat la Ierusalim de către extremiști evrei. Pe 17 septembrie 1983, Vanessa Williams devine prima afro-americană Miss America. Pe 17 septembrie 1987, Papa Ioan Paul al II-lea îmbrățișează un băiat infestat cu SIDA în timpul vizitei la San Francisco.

Nașteri pe 17 septembrie

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 17 septembrie, de la Regele Carol al III-lea al Franței, născut pe 17 septembrie 879, sau Papa Paul al V-lea, născut pe 17 septembrie 1550, şi până la poetul român George Bacovia, născut pe 17 septembrie 1881, sau actriţa americană Anne Bancroft, născută pe 17 septembrie 1931.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 17 septembrie s-au născut personalităţi precum actorul român Valentin Teodosiu, născut pe 17 septembrie 1953, pilotul englez Damon Hill, născut pe 17 septembrie 1960, sau fotbalistul croat Duje Ćaleta-Car, născut pe 17 septembrie 1996.

Decese pe 17 septembrie

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 17 septembrie. Dintre acestea amintim pe Regele Filip al IV-lea al Spaniei, decedat pe 17 septembrie 1665, scriitorul francez Alfred Victor de Vigny, decedat pe 17 septembrie 1863, sau diplomatul suedez Folke Bernadotte, decedat pe 17 septembrie 1948.

România i-a pierdut într-o zi de 17 septembrie, printre alţii, pe pedagogul Gheorghe Lazăr, decedat pe 17 septembrie 1823, actorul Dem Rădulescu, decedat pe 17 septembrie 2000, antrenorul de handbal Lascăr Pană, decedat pe 17 septembrie 2017, sau cântăreţul Dorin Anastasiu, decedat pe 17 septembrie 2021.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ce alegeţi pentru masa de Crăciun?
Observator » Ştiri sociale » 17 septembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului