21 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 21 octombrie de-a lungul timpului
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 21 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 21 octombrie
Pe 21 octombrie 1209, Otto al IV-lea este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Inocențiu al III-lea. Pe 21 octombrie 1520, Ferdinand Magellan descoperă strâmtoarea care-i va purta numele. Pe 21 octombrie 1754 sunt inaugurate primele școli din Blaj: "Școala de Obște", cu predare în română, și Gimnaziul din Blaj, cu predare în latină și germană. Blajul devine centrul învățământului românesc din Transilvania. Pe 21 octombrie 1805 are loc Bătălia de la Trafalgar, în care flota britanică a obținut o strălucită victorie împotriva forțelor navale franco-spaniole. Îşi pierde viaţa amiralul Horatio Nelson. Pe 21 octombrie 1871 s-a constituit Societatea Filarmonică din Timișoara. Pe 21 octombrie 1879, Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey.
Pe 21 octombrie 1915, compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie. Pe 21 octombrie 1940 începe "Proiectul Manhattan" având ca obiectiv bomba atomică americană. Pe 21 octombrie 1944, după șase săptămâni de luptă, aliații câștigă în Al Doilea Război Mondial orașul Aachen, primul mare oraș german. Pe 21 octombrie 1945, femeile obțin dreptul la vot în Franţa. Pe 21 octombrie 1948, ONU a respins cererea sovietică de distrugere publică a tuturor armelor nucleare. Pe 21 octombrie 1959, la New York se deschide Muzeul Guggenheim, conceput de Frank Lloyd Wright. Pe 21 octombrie 1960, primul submarin nuclear britanic, HMS Dreadnought, a fost lansat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Pe 21 octombrie 1999 a apărut, la București, primul număr al revistei "Playboy".
Nașteri pe 21 octombrie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 21 octombrie, de la amiralul francez Jean Bart, născut pe 21 octombrie 1650, sau chimistul şi industriaşul suedez Alfred Nobel, născut pe 21 octombrie 1833, şi până la scriitorul italian Edmondo De Amicis, născut pe 21 octombrie 1846, sau poetul, criticul şi istoricul literar Perpessicius, născut pe 21 octombrie 1891.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 21 octombrie s-au născut personalităţi precum actorul şi regizorul rus Nikita Mihalkov, născut pe 21 octombrie 1945, fotbalistul german Marcel Răducanu, născut pe 21 octombrie 1954, Salman bin Hamad bin Isa al Khalifa, prinț moștenitor al Bahrain, născut pe 21 octombrie 1969, tenorul român Costel Busuioc, născut pe 21 octombrie 1974, gimnasta română Lavinia Miloșovici, născută pe 21 octombrie 1976, sau vedeta americană de televiziune Kim Kardashian, născută pe 21 octombrie 1980.
Decese pe 21 octombrie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 21 octombrie. Dintre acestea amintim pe Papa Eusebiu, decedat pe 21 octombrie 310, Regele Carol al VI-lea al Franței, decedat pe 21 octombrie 1422, amiralul britanic Horatio Nelson, decedat pe 21 octombrie 1805, regizorul francez François Truffaut, decedat pe 21 octombrie 1984, Sultanul bin Abdul-Aziz Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, decedat pe 21 octombrie 2011, sau fotbalistul britanic Bobby Charlton, decedat pe 21 octombrie 2023.
România i-a pierdut într-o zi de 21 octombrie, printre alţii, pe ziaristul şi prozatorul Pamfil Șeicaru, decedat pe 21 octombrie 1980, actorul Ion Finteșteanu, decedat pe 21 octombrie 1984, balerinul şi coregraful Oleg Danovski, decedat pe 21 octombrie 1996, fotbalistul Constantin Frățilă, decedat pe 21 octombrie 2016, sau fotbalistul Ilie Balaci, decedat pe 21 octombrie 2018.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰