23 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 23 mai de-a lungul timpului.

Pe 23 mai 1992, cel mai proeminent magistrat italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost asasinat de clanul Corleonesi Pe 23 mai 1992, cel mai proeminent magistrat italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost asasinat de clanul Corleonesi - Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 23 mai nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 23 mai

Articolul continuă după reclamă

Pe 23 mai 1430, Ioana D'Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne. Pe 23 mai 1498, Girolamo Savonarola este spânzurat la Florența, din ordinul Papei Alexandru al VI-lea care îl declară "eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun". Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, este ars. Pe 23 mai 1555, Giovanni Pietro Caraffa devine Papa Paul al IV-lea. Pe 23 mai 1568, Țările de Jos își declară independența față de Spania. Pe 23 mai 1706, în Bătălia de la Ramillies, John Churchill, Duce de Marlborough, învinge armata franceză aflată sub comanda Mareșalului Villeroi. Pe 23 mai 1911 înregistrăm deschiderea Bibliotecii Publice din New York.

Pe 23 mai 1915, în Primul Război Mondial, Italia a declarat război Austro-Ungariei. Pe 23 mai 1929 este lansată prima animație Mickey Mouse cu sunet, "Copilul carnavalului". Pe 23 mai 1934, gangsterii americani Bonnie Parker și Clyde Barrow au fost împușcați în apropiere de Bienville Parish, Louisiana, de către Poliție. Pe 23 mai 1942, după câteva zile de luptă, armata germană (Wehrmachtul) reușește, în cea de-a doua Bătălie de la Harkov, să încercuiască complet Armata Roșie. Capitularea are loc la data de 28 mai. Pe 23 mai 1945, în Al Doilea Război Mondial, Heinrich Himmler, șeful SS, se sinucide cu cianură în timp ce se afla în custodia Aliaților. Pe 23 mai 1949, Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit și a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane. Pe 23 mai 1959, la Televiziunea Română are loc prima transmisie a unei piese de teatru. Pe 23 mai 1971 este inaugurat Hotelul Intercontinental din București. Finalizat după trei ani de la începerea construcției, hotelul, cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București. Pe 23 mai 1992, cel mai proeminent magistrat italian anti-mafie, Giovanni Falcone, soția și trei bodyguarzi au fost uciși de clanul Corleonesi cu o bombă de o jumătate de tonă lângă Capaci, Sicilia. Prietenul și colegul său Paolo Borsellino va fi asasinat după mai puțin de două luni, anul 1992 devenind astfel un punct de cotitură în istoria procurorilor mafiei italiene.

Nașteri pe 23 mai

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 23 mai, de la Regele Filip I al Franței, născut pe 23 mai 1052, sau istoricul român Garabet Ibrăileanu, născut pe 23 mai 1871, şi până la avocatul şi diplomatul german Hans Frank, născut pe 23 mai 1900, sau cardinalul român Lucian Mureșan, arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, născut pe 23 mai 1931.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 23 mai s-au născut personalităţi precum eseistul şi filosoful român Gabriel Liiceanu, născut pe 23 mai 1942, Anatoli Karpov, mare maestru internațional rus de șah, născut pe 23 mai 1951, cântăreaţa română Daniela Condurache, născută pe 23 mai 1956, cântăreţul român Randi, născut pe 23 mai 1983, wrestlerul român Bray Wyatt, născut pe 23 mai 1987, sau fotbalistul român Răzvan Marin, născut pe 23 mai 1996.

Decese pe 23 mai

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 23 mai. Dintre acestea amintim pe Henric al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, decedat pe 23 mai 1125, Lucian Mocioni, militant pentru drepturile românilor din Imperiul Austriac, decedat pe 23 mai 1854, dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, decedat pe 23 mai 1906, industriaşul american John D. Rockefeller, decedat pe 23 mai 1937, sau comandantul nazist german Heinrich Himmler, decedat pe 23 mai 1945.

Tot într-o zi de 23 mai şi-au pierdut viaţa şi procurorul italian Giovanni Falcone, decedat pe 23 mai 1992, actorul britanic Roger Moore, decedat pe 23 mai 2017, sau pilotul englez de curse Max Mosley, decedat pe 23 mai 2021.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare o idee bună ca taţii să fie cei care îşi iau concediu pentru creşterea copilului?
Observator » Ştiri sociale » 23 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului