26 iunie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 26 iunie de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 26 iunie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 26 iunie
Pe 26 iunie 684, Benedict II devine papă. Pe 26 iunie 1483, Richard al III-lea devine rege al Angliei. Pe 26 iunie 1599 se semnează un nou tratat între Țara Românească și Transilvania; Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul. Pe 26 iunie 1819 este patentată bicicleta. Pe 26 iunie 1848, Guvernul revoluționar de la București a decretat eliberarea robilor țigani aparținând boierilor. Pe 26 iunie 1877 are loc un schimb de focuri între artileria română și cea otomană în zona Calafat-Vidin; a cazut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în Războiul de Independență. Pe 26 iunie 1886, chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906. Pe 26 iunie 1906, în localitatea franceză Le Mans, 32 mașini concurează pentru prima dată la primul Grand Prix din lume.
Pe 26 iunie 1941, în Al Doilea Război Mondial, Finlanda se alătură Germaniei în războiul antisovietic. Pe 26 iunie 1941, în Al Doilea Război Mondial, NKVD ucide 100 de prizonieri politici într-o strâmtoare în apropiere de Minsk, Belarus. Pe 26 iunie 1945 a fost semnată, la San Francisco, Carta Națiunilor Unite. Pe 26 iunie 1963, exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, președintele Kennedy vizitează orașul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Pe 26 iunie 1974 se înregistrează prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american. Pe 26 iunie 1977 are loc ultimul concert al lui Elvis Presley, la Market Square Arena, din Indianapolis. Pe 26 iunie 1986 a fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din București. Pe 26 iunie 1995, președintele egiptean, Hosni Mubarak, a supraviețuit unui grav atentat, la Addis Abeba, în Etiopia. Pe 26 iunie 2006, ursul problemă, numit "Bruno", este împușcat în Bavaria. Este primul urs împușcat pe teritoriul german după 170 de ani. Pe 26 iunie 2009, venețiana Giorgia Boscolo devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani. Pe 26 iunie 2013, România este în doliu național, după accidentul din 23 iunie 2013 din Muntenegru, unde au murit 18 români.
Nașteri pe 26 iunie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 26 iunie, de la fizicianul Lord Kelvin, născut pe 26 iunie 1824, sau constructorul german de avioane Wilhelm Emil Messerschmitt, născut pe 26 iunie 1898, şi până la politicianul chilian Salvador Allende, născut pe 26 iunie 1908, sau fotbalistul italian Paolo Maldini, născut pe 26 iunie 1968.
De asemenea, într-o zi de 26 iunie s-au mai născut personalităţi precum politicianul Decebal Traian Remeş, născut pe 26 iunie 1949, sau actriţa şi cântăreaţa americană Ariana Grande, născută pe 26 iunie 1993.
Decese pe 26 iunie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 26 iunie. Dintre acestea amintim pe Împăratul Roman Iulian Apostatul, decedat pe 26 iunie 363, conchistadorul spaniol Francisco Pizarro, decedat pe 26 iunie 1541, Regele George al IV-lea al Regatului Unit, decedat pe 26 iunie 1830, sau politicianul rus Evgheni Primakov, decedat pe 26 iunie 2015.
România i-a pierdut într-o zi de 26 iunie, printre alţii, pe medicul şi politicianul Nicolae Kretzulescu, decedat pe 26 iunie 1900, scriitorul şi politicianul Constantin Stere, decedat pe 26 iunie 1936, arhitectul Grigore Ionescu, decedat pe 26 iunie 1992, sau politicianul Corneliu Mănescu, decedat pe 26 iunie 2000.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰