Observator » Ştiri sociale » A distrus o familie, dar nu regretă

A distrus o familie, dar nu regretă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 08.06.2015, 19:34 | Modificat la 08.06.2015, 20:01

Cei doi tineri soţi ucişi la Botoşani de un şofer vitezoman vor fi înmormântaţi cu onoruri militare. Pentru Ştefan, fost soldat, se vor trage focuri de armă

Cei doi tineri soţi ucişi la Botoşani de un şofer vitezoman vor fi înmormântaţi cu onoruri militare. Pentru Ştefan, fost soldat, se vor trage focuri de armă

Doi copii au rămas orfani, la început de viaţă. Doi tineri, soţ şi soţie, au murit împreună, sub roţile unui şofer iresponsabil. Şi doi părinţi au rămas să-i plângă.

Mirela avea 24 de ani. Ştefan era cu trei ani mai mare. Era militar, iar colegii lui i-au pus astăzi, pe sicriu, drapelul României.

Articolul continuă după reclamă

Acum două zile, Ştefan şi Mirela se pregăteau de nuntă. Mergeau la cununia unui frate mai mare, dar, pe o şosea din Botoşani, un bolid le-a tăiat calea. Fără să se asigure, fără să frâneze, fără să ezite.

Impactul a fost devastator. În maşinile distruse, au rămas prinşi şase oameni. Mirela încă respira când a fost urcată în Ambulanţă. La fel şi soţul ei, Ştefan. Însă la spital, inimile lor s-au oprit.

Şoferul care a provocat accidentul a scăpat doar cu răni uşoare. Are 27 de ani, câteva accidente la activ şi niciun regret.

Pe acelaşi subiect

Pentru vieţile frânte şi pentru cei doi copii pe care i-a lăsat orfani, şoferul poate plăti cu închisoarea. E acuzat de ucidere din culpă.