Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”

Acuzaţii grave la adresa medicilor de la Spitalul Judeţean din Sibiu. Un fost angajat susţine că pacienţii cu coronavirus din secţia de Terapie Intensivă erau legaţi de paturi şi sedaţi, pentru liniştea personalului medical, care nu îi supraveghea aproape deloc. Mai multe persoane ar fi decedat, după acest tratament. Ministrul Sănătăţii e șocat de informatii iar procurorii din Sibiu s-au apucat de anchetă.

de Redactia Observator

la 08.03.2021 , 19:44

  • Medicul şef al secţiei de Terapie Intensivă susţine că doctorii nu au încălcat protocoalele şi pacienţii sunt tot timpul supravegheaţi de personalul medical.

Fost angajat în secţia ATI: ”Am văzut, acolo, cum se omoară oameni prin sedare. Toată lumea avea o problemă: de ce nu încărcăm seringile cu sedare. Tu trebuie să încarci serigile cu sedare, pentru că dacă se trezeşte bolnavul?”

Mărturia aparţine unui fost angajat în secţia ATI a Spitalului Judeţean Sibiu. Sedativele şi intubarea fără rost, spune acesta, ar fi dus la decesul mai multor pacienţi infectaţi cu virusul Sars CoV2.

În pozele publicate de turnulsfatului.ro sunt pacienţi cu răni la mâni, care ar fi fost provocate de faşele medicale. Cei agitaţi ar fi fost imobilizaţi de cadrul metalic al patului şi uitaţi acolo.

Vezi și

Fost angajat în secţia ATI: ”N-am văzut interesat niciun medic. Au intrat doi medici în modular, în perioadă de o lună, o lună şi jumătate, cât am stat eu acolo. Dar au venit doar aşa, să se uite, cine mai moare, cine mai trăieşte. N-am văzut pe nimeni interesat de terapia bolnavului cu insuficienţă respiratorie şi cu Covid”.

Prima reacție a Spitalului Județean Sibiu 

Medicul şef al secţiei de Terapie Intensivă susţine că doctorii nu au încălcat protocoalele şi pacienţii sunt tot timpul supravegheaţi de personalul medical. În plus, legarea bolnavilor se face pentru binele lor.

Conf. Dr. Sava Mihai, Medic Șef Secție ATI: Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice”.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: ”Vom controla, vom încerca să vedem ce s-a întâmplat, de fapt, acolo. E absolut şocant. Nu am primit sesizări că s-ar întâmpla ceva asemănător în alte secţii”.

Dosar penal pentru omor, după dezvăluirile de la Sibiu

Managerul Spitalului Judeţean Sibiu a declarat că va începe o anchetă internă, iar acuzaţiile grave trebuie dovedite cu probe. 

Şi procurorii vor acum să afle cum au fost tratate persoanele internate la Terapie Intensivă.

Ion Veștemean, prim-procuror Parchetul Sibiu: ”Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat cu privire la comiterea infracţiunii de omor. Sesizarea a avut ca urmare un articol din presă în care se vorbea despre modalitatea în care sunt trataţi pacienţii covid în secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu”.

Specialiştii spun că intubarea trebuie amânată cât de mult posibil iar administrarea sedativelor se face cu foarte mare grijă.

Dr. Laura Zaharin, medic ATI Spitalul Colentina: ”Există sedare uşoară la pacienţii care au manifestări neurologice de Covid, dar care au stări de axietate extremă, dar sunt sedative uşoare, nu ce scrie acolo”.

În perioada pandemiei, personalul medical din întreaga ţară, mai ales lucrătorii secţiilor ATI, inclusiv cei din Sibiu, a primit sporuri salariale de până la 35 de mii de lei. Unii rezidenţi au ajuns chiar la salarii de 4-5 mii de euro pe lună, potrivit datelor oficiale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Acuzații grave: Pacienți cu Covid sedați și legați de pat, la Sibiu. ”Am vazut cum se omoară oameni prin sedare”