Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România riscă amenzi de sute de mii de euro pe zi, din cauza reciclării defectuoase a gunoaielor

Românii riscă să plătească cel mai scump gunoi din lume! Sute de mii de euro pe zi ne vor costa munţii de deşeuri care sufocă România, pentru că reciclăm de zece ori mai puţin decât ne cere Uniunea Europeană.

de Laurenţiu Rădulescu

la 21.01.2020 , 20:43

Românii riscă să plătească cel mai scump gunoi din lume! Sute de mii de euro pe zi ne vor costa munţii de deşeuri care sufocă România, pentru că reciclăm de zece ori mai puţin decât ne cere Uniunea Europeană. O echipă Observator a refăcut drumul gunoiului din casele românilor până în centrele de sortare unde ajung în fiecare dimineaţă maşini întregi cu sticlă, plastic şi hârtie.

Ceea ce vedeţi sunt maşinile care vor pleca să adune gunoiul menajer şi cel reciclabil de la peste 30-35 de mii de gospodării din Sectorul 2 al Capitalei: "Acolo unde oamenii ne scot deşeurile reciclabile în saci, îi luăm. Câţi saci luăm de la ei, atâţia saci le dăm înapoi. Acolo unde sacii nu conţin deşeuri reciclabile, nu îi luăm". 

Când cea mai mare parte a Capitalei încă doarme, angajaţii de la salubritate îşi încep misiunea.

Vezi și

Până la ora 8:00, trebuie să golească tomberoanele din faţa blocurilor şi să adune sacii în care ar trebui să fie depozitate deşeurile reciclabile. Nu e o misiune ușoară: la fiecare 24 de ore, românii produc peste 15 MII de tone de gunoi. Aproape 6 milioane de tone în fiecare an.  

Doar în Sectorul 2 al Capitalei sunt strânse peste 400 de tone de deşeuri. La nivelul Capitalei cifra este mult mai mare. Depăşeşte 3 mii de tone.

Mai puțin de 60% din total sunt deșeuri organice, adică resturi care se descompun natural. Restul reprezintă sticle, hârtie, metal ori plastic. Adică surse de poluare atunci când le lăsăm să ne sufoce aerul, apele și pământul, ori surse de profit pentru statele care au învățat să le recicleze și să le transforme în combustibil, materiale de construcții ori chiar mobilier stradal.

În cazul de faţă este adunat gunoiul menajer adunat după două zile de la aceste blocuri. Problema este alta. Mai bine de 20 la sută din gunoiul de aici reprezintă produse reciclabile, care ar fi trebuit să fie puse separat: "Cetăţenii de la blocul ăsta nu au reciclat. Asta nu trebuia să ajungă aici. Bun, deci cartonul ăsta nu are ce căuta aici. Cutia asta nu are ce căuta, peturi nu au ce căuta. Aici e plin de peturi văd, din nou. Nu, doar deasupra. În rest sunt deşeuri menajere".

Din tot ce aruncăm la gunoi, reciclăm numai trei procente. A doua cea mai mică rată de reciclare din Europa, după Bulgaria - care ne "întrece" cu 0%.  

Schimbăm maşinile şi ajungem într-o zonă de case. Aici, câţiva angajaţi ai firmei de salubritate încearcă să ridice deşeurile reciclabile.

Pe o stradă întreagă, nu găsim însă mai mult de cinci saci.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reciclarea ține de educație ecologică. Or, România e departe de acest lucru, cât timp statul nu investește suficient în informare. Și cât timp există români care transformă străzile în gropi de gunoi. 

Puținele materiale reciclabile adunate de pe străzi ajung într-un final la stația de sortare. 

Cam tot gunoiul reciclabil pe care l-am văzut dimineaţă pe străzile din mai multe sectoare îl întâlnim aici. Se face selecţie efectivă. O parte este tocat în spate, o altă parte selectat pentru a fi pus apoi în baloţi mari.

Însă cea mai mare parte din deșeuri - peste 60% - se pierde. Fie pentru că printre ele se găsesc ambalaje non-reciclabile, fie pentru că sticlele ori borcanele sunt contaminate cu resturi alimentare, grăsimi sau vopsele. 

Pregătită sau nu, România va fi nevoită să învețe să recicleze. Până la 50% până în decembrie. Altfel, vom plăti amenzi europene de 300 de mii de euro pe zi. Enorm? Plasticul sufocă un milion de vieți anual doar în mări și oceane.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » România riscă amenzi de sute de mii de euro pe zi, din cauza reciclării defectuoase a gunoaielor