Argumentele pe care se bazează primarul din Timiş care contestă plasarea în carantină a localităţii pe care o conduce
Un primar din Timiș merge in instanță, după ce localitatea sa a fost plasată în carantină pentru a cincea oară. Edilul din Dumbrăvița susţine că autoritățile naționale, dar şi cele județene ar fi aplicat discreționar măsurile și cere anularea carantinei.
- Dumbrăviţa, o localitate din Timiş, a intrat pentru a cincea oară în carantină.
- Primarul localităţii Dumbrăviţa contestă în instanţă plasarea acesteia în carantină.
Cu o rată de infectare de 7,69, comuna Dumbrăviţa a intrat din nou în carantină, pentru a cincea oară.
Măsura este considerată una nedreaptă de către primarul localităţii, care dă asigurări că a luat toate măsurile de siguranţă şi chiar a făcut controale alături de Poliţia Locală, dar totul pare să fi fost în zadar în condiţiile în care rata de infectare tot creşte.
Primarul din Dumbrăviţa consideră că măsurile de carantinare s-au aplicat cumva diferenţiat faţă de alte localităţi, dacă este să ne raportăm la cifrele oferite de Prefectura Timiş.
De exemplu, comuna Moşniţa Nouă, o altă localitate lipită de Timişoara, are o rată de infectare de 7,80 la mia de locuitori şi nu a intrat în carantină.
Patru localităţi din judeţul Timiş au intrat în carantină
Tocmai de aceea primarul din Dumbrăviţa a înaintat acţiunea în instanţă, contestând carantina impusă asupra localităţii pe care o conduce.
Primarul din Dumbrăviţa mai spune că 90% din populaţia comunei lucrează în Timişoara, iar circa 1.000 de copii din Dumbrăviţa învaţă la oraş, tot în Timişoara, astfel că mobilitatea populaţiei este foarte mare.
În plus, după a patra intrare în carantină, edilul chiar a trimis un memoriu către CJSU şi către CNSU, memoriu prin care explică de ce această măsură a intrării în carantină este total ineficientă pentru că rata de infectare este calculată la un număr mai mic de locuitori decât cel real.
Alături de Dumbrăviţa, în Timiş au mai intrat în carantină şi Şag, Şandra şi Niţchidorf.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰