Autorităţile locale din Timişoara vor să investească într-un muzeu al tramvaielor
Un proiect măreţ ar trebui să propulseze Timişoara în fruntea Europei. Mai exact, un muzeu de tramvaie în care s-ar investi peste două milioane de euro
Un proiect măreţ ar trebui să propulseze Timişoara în fruntea Europei. Mai exact, un muzeu de tramvaie în care s-ar investi peste două milioane de euro.
"Fruntea banatului", Timişoara. La orice nod de intersecţie, nici nu e nevoie să ciuleşti urechile ca să-ţi dai seama dacă pe acolo trece un tramvai. Troncăniturile şi scârţâielile se aud cu lejeritate de la câteva străzi distanţă.
Ar putea fi considerate piese de muzeu. Dar ele încă circulă. Iar zilnic mii de timişoreni pot considera că vizitează, practic, muzee ambulante. De 15 ani, tramvaiele au fost primite, la mâna a doua, ca donaţie din Germania.
Şi au luat măsuri. RATT a propus, iar primăria a acceptat. Un proiect de peste două milioane de euro pentru un muzeu al tramvaielor.
Un lucru e sigur. Achiziţionarea unor noi tramvaie nu este, cel puţin momentan, pe lista priorităţilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰