Accident şocant în Timiş! Un bărbat a sfârşit decapitat de motorul parapantei cu care zbura
Accident tulburător în judeţul Timiş! Un parapantist a murit după ce a fost lovit de elicea parapantei cu care obişnuia să zboare, informează tion.ro
Accident tulburător în judeţul Timiş! Un parapantist a murit după ce a fost lovit de elicea parapantei cu care obişnuia să zboare, informează tion.ro
Potrivit primelor informații, bărbatul de 35 de ani a profitat de vremea caldă de astăzi și a ieșit să zboare cu parapanta sa cu motor, alături de câţiva prieteni.
La un moment dat, a sesizat că are o defecţiune la motor şi a aterizat pe un teren din apropierea satului Gelu, iar în în timp ce încerca să repare problema apărută, elicea l-a lovit în mijlocul capului, practic, decapitându-l.
La fața locului au ajuns de urgență mai multe echipaje de poliție și ambulanță, însă leziunile suferite de bărbat erau incompatibile cu viaţa.
Autorităţile locale au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰