Antena Meniu Search
x

Cancerul, boala lipsei de informare a populației. Peste 90% dintre românce nu au fost niciodată la control

Cancerul ajunge să ucidă mai mult din lipsa de informare a pacienţilor şi dezinteresul medicilor din România. Peste 90% dintre femeile din ţara noastră nu au făcut niciodată un control pentru depistarea cancerului mamar.

Vezi și

Cancerul ajunge să ucidă mai mult din lipsa de informare a pacienţilor şi dezinteresul medicilor din România. Peste 90% dintre femeile din ţara noastră nu au făcut niciodată un control pentru depistarea cancerului mamar.

Reporterii Observator au încercat o programare pentru testările de depistare a cancerului de col uterin, într-o policlinică din Bucureşti. Niciunul dintre medicii de familie care aveau cabinete acolo nu era implicat în program.

În consecinţă, femeile rămân fără testări şi fără informare. Peste 70% dintre românce nu au auzit de program, iar 90% n-au făcut niciodată un control pentru depistarea cancerului de sân.

Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea:

În cinci ani de program doar 17% dintre femei au făcut acest test, este inacceptabil. El nu se numeşte program de screening naţional dacă cel puţin 70% din populaţie nu participă.

Lipsa informării şi a controalelor periodice pot avea urmări grave. Geta a fost diagnosticată cu cancer mamar în urmă cu trei ani. Acum încă luptă cu teribila maladie.

Geta Popescu, supravieţuitor al cancerului:

Pur şi simplu la un moment dat a explodat, ca să zic aşa. S-a dezvoltat foarte mult, a avut o evoluţie rapidă a urmat chimioterapia, operaţia, radioterapia.

Un control periodic poate face însă diferenţa.

Adrian Hanna, medic primar Oncologie:

Cu cât este depistat într-un stadiu mai precoce, cu cât creşte procentul de vindecare.

Pentru a trage un semnal de alarmă, Fundaţia Renaşterea organizează sâmbătă crosul Happy Run, pentru a strânge fondurile necesare recuperării şi tratamentului celor care încă se luptă cu boala. Se vor alătura iniţiativei vedete şi sportivi susţinători ai cauzei.

Răzvan Lucescu Jr, antrenor fotbal:

E o idee extraordinară şi până la urmă, te simţi util.

Violeta Beclea, director marketing Comitetul Olimpic Român:

Femeile, e obligatoriu să beneficieze de cel puţin o mamografie. În egală măsură ştim că acest lucru nu este posibil.

Fondurile strânse în urma evenimentului de sâmbătă vor fi folosite pentru şedinţe de recuperare, confecţionare de peruci sau cumpărare de proteze pentru femeile care au învins cancerul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Cancerul, boala lipsei de informare a populației. Peste 90% dintre românce nu au fost niciodată la control