Antena Meniu Search
x

Curs valutar

1.200 de candidați au dat examen pentru admiterea la Drept în condiții deosebite, în 56 de săli din trei palate universitare (Video)

Patru candidați pe loc s-au bătut astăzi la examenul de la Drept. Şefii facultăţii nu au vrut să audă de examene online, ca să nu scadă nivelul de dificultate al subiectelor, aşa că au pregătit 56 de săli pentru toţi candidaţii. S-a făcut dezinfectarea cu o zi înainte, dar şi triajul, cu sfinţenie, astăzi, de la 7 dimineaţa. Dreptul a fost prima facultate care a optat pentru varianta clasică de admitere.

de Mădălina Iacob

la 22.07.2020 , 22:58

  • 300 de locuri a pus la bătaie Facultatea de Drept a Universității București.
  • Facultatea de Drept este prima care apelează la admiterea clasică, în ciuda pandemiei de coronavirus.

56 de săli nebulizate în trei palate universitare din Bucureşti, 300 de organizatori, studenţi, voluntari, doctoranzi, profesori şi 20 de asistente medicale. O armată de oameni pregătită să le croiască drum spre Drept celor 1200 de candidaţi. 

După triajul epidemiologic, candidații au fost conduși direct la scaunul care arată eticheta cu numele lor. În față și în spate au avut un rând distanță, iar în stânga și în dreapta, câte două locuri libere față de colegii lor. 

După exeprienţa de la examenul maturităţii, candidaţii au stat cu masca pe față în cele patru ore de examen la Economie și Română. Cei mai mulți visează să ajungă avocaţi sau notari. 

Vezi și

Facultatea de Drept este prima care a optat pentru modalitatea clasică de admitere. Și asta pentru că reprezentanții instituției nu au vrut să coboare deloc nivelul de exigență. 

Răzvan Dincă, decan Facultatea de Drept: Facultatea de Drept este una dintre cele mai râvnite facultăți și dificultatea este cunoscută. Sunt candidați care se pregătesc cu luni sau cu ani înainte. Acesti candidați au făcut deci un efort îndelungat în așteptarea legitimă că vor trece un test exigent. 

Cea de-a doua universitate care nu a vrut să renunțe la examenul clasic este Medicina. Peste trei mii de candidaţi vor fi aşezaţi la distanţă de doi metri în patru pavilioane mari de la Romexpo. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » 1.200 de candidați au dat examen pentru admiterea la Drept în condiții deosebite, în 56 de săli din trei palate universitare (Video)