Cannes 2021 - Lungmetrajul "Titane", de Julia Ducournau, premiat cu trofeul Palme d'Or. Lista completă a câştigătorilor
Juriul de la Cannes a anunţat sâmbătă câștigătorul celui mai mare premiu al festivalului, cu o serie de filme de epocă participând în cursa pentru Palme d’Or. Cinci femei şi trei bărbaţi, de pe cinci continente, fac parte din juriul internaţional al Festivalului de Film, prezidat de cineastul Spike Lee, primul preşedinte de culoare al juriului festivalului.
Lungmegtrajul „Titane”, regizat de Julia Ducournau, a fost recompensat sâmbătă seară cu trofeul Palme d'Or, la finalul celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, care a fost marcată de măsuri de siguranţă în contextul sanitar, dar şi de strălucirea şi prezenţa vedetelor, amintind că revenirea la normalitate nu poate fi departe. O gafă de proporţii a cineastului Spike Lee, preşedintele juriului, a făcut ca numele marelui câştigător să fie cunoscut de la începutul galei.
Ediţia din 2020 a fost transformată complet din cauza pandemiei. Filmele selectate au fost prezentate, sub eticheta Cannes 2020, în alte festivaluri de renume, iar un eveniment de trei zile a avut loc în toamnă, unde, deşi nu au fost acordate principalele trofee, în cadrul unor evenimente restrânse au fost premiate producţii din competiţia Cinéfondation şi a fost acordat Palme d’Or pentru scurtmetraj.
Lista câştigătorilor celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes
- Palme d’Or – „Titane”, de Julia Ducournau
- Marele Premiu al Juriului – ex aequo - „A Hero”, de Asghar Farhadi, şi „Hitty NRO 6”, de Juho Kuosmanen
- Premiul Juriului – ex aequo - „Memoria”, de Apichatpong Weerasethakul, şi „Ha'berech”, de Nadav Lapid
- Premiul pentru regie – Leos Carax, pentru „Annette”
- Premiul pentru scenariu – „Drive My Car”, de Ryusuke Hamaguchi şi Takamasa Oe
- Premiul pentru interpretare masculină – Caleb Lanry Jones, pentru „Nitram” (r. Justin Kurzel)
- Premiul pentru interpretare feminină – Renate Reinsve, pentru „Julie (en 12 chapitres)” (r. Joachim Trier)
- Caméra d'Or – „Murina”, lungmetraj de debut semnat de Antoneta Alamat Kusijanovic
- Palme d’Or pentru scurtmetraj – „Tian Xia Wu Ya”, de Tang Yi
- Menţiune specială a juriului pentru scurtmetraj – „Ceu de agosto”, de Jasmin Tenucci
- Palme d’Or onorific – Jodie Foster; Marco Bellocchio
- Ashton Kutcher a vrut să zboare în spaţiu cu Virgin Galatic, dar nu l-a lăsat soţia. Mila Kunis l-a convins că...
- Adina Halas, la pas prin Madeira. Vacanţă de vis alături de buna sa prietenă, Carmen Brumă: ''Suntem dornice de...
- Irina Rădulescu detalii din culisele premiilor GOPO. Actriţa a primit o nominalizare pentru rolul din filmul Urma
Un Certain Regard
- Marele Premiu – „Unclenching The Fists”, de Kira Kovalenko
- Premiul Juriului – „Grosse Freiheit”, de Sebastian Meise
- Premiul pentru ansamblu– „Bonne mère”, de Hafsia Herzi
- Premiul pentru curaj – „La civil”, de Teodora Ana Mihai
- Premiul pentru originalitate – „Lamb”, de Valdimar Jóhannsson
- Menţiune specială – „Noche de fuego”, de Tatiana Huezo
Cinéfondation
- Premiul I – „L'enfant salamandre”, de Théo Degen (Belgia)
- Premiul al II-lea – „Cicada”, de Yoon Daewoen (Coreea de Sud)
- Premiul al III-lea – ex aequo – „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (România); şi „Cantareira”, de Rodrigo Ribeyro (Brazilia)
Semaine de la Critique
- Marele Premiu (Grand Prix Nespresso) – „Feathers”, de Omar El Zohairy
- Prix Fondation Louis Roederer de la Révélation – Sandra Melissa Torres, pentru interpretarea din „Amparo”, regizat de Simón Mesa Soto
- Prix Fondation Gan à la Diffusion – Zero Fucks Given”, regizat de Emmanuel Marre şi Julie Lecoustre
- SACD – „Olga”, scris de Elie Grappe şi Raphaëlle Desplechin
Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă
- Premiul SACD – „ Les magnétiques”, de Vincent Maël Cardona
- Premiul Europa Cinemas Label – „A chiara”, de Jonas Carpignano
- Carrosse d'Or – Frederick Wiseman
Cannes 2021. 24 de lungmetraje, în competiţie pentru trofesul Palme d’Or
În competiţia Cannes FF 2021 au fost selectate 24 de lungmetraje. Juriul va acorda uneia dintre producţiile selectate trofeul Palme d'Or, dar şi premii pentru regie, interpretare, scenariu şi premii speciale.
- „A Hero”, de Asghar Farhadi
- „Tout s’est bien passe”, de François Ozon
- „Tre piani”, de Nanni Moretti
- „Titane”, de Julia Ducournau
- „The French Dispatch”, de Wes Anderson
- „Red Rocket”, de Sean Baker
- „Petrov's Flu”, de Kirill Serebrennikov
- „Par un demi clair matin”, de Bruno Dumont
- „Nitram”, de Justin Kurzel
- „Memoria”, de Apichatpong Weerasethakul
- „Lingui”, de Mahamat- Saleh Haroun
- „Les Olympiades (Paris 13th District)”, de Jacques Audiard
- „Les intranquilles”, de Joachim Lafosse
- „La fracture”, de Catherine Corsini
- „Julie (en 12 chapitres)”, de Joachim Trier
- „Hitty NRO 6”, de Juho Kuosmanen
- „Haut et fort”, de Nabil Ayouch
- „Ha'berech”, de Nadav Lapid
- „Drive My Car”, de Ryusuke Hamaguchi
- „Bergman Island”, de Mia Hansen-Love
- „Benedetta”, de Paul Verhoeven
- „The story of my wife”, de Ildikó Enyedi
- „Flag Day”, de Sean Penn
- „Anette”, de Leos Carax
Festivalul de anul trecut a fost anulat din cauza pandemiei.
Cannes 2021. „La civil”, regizat de Teodora Ana Mihai şi produs de Mungiu, premiat în secţiunea Un Certain Regard
„La civil”, co-producţie Belgia - România - Mexic, a fost filmat iarna trecută în Mexic şi este inspirat de întâmplări reale. O mamă a cărei fiică este răpită plăteşte recompensa cerută, dar fata nu se întoarce acasă. Autorităţile refuză să o mai ajute, iar femeia se găseşte în postura de a lupta pentru a-şi găsi copilul, potrivit news.ro. Acesta este primul lungmetraj regizat de Teodora Mihai. Din distribuţie fac parte Arcelia Ramírez, Álvaro Guerrero şi Jorge A. Jimenez.
În 2019, proiectul „La civil” - produs de Hans Everaert pentru Menuetto, Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Cristian Mungiu pentru Mobra Films, şi de Michel Franco, şi scris de Teodora Mihai şi Habacuc Antonio De Rosario - a primit la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei 71,41 de puncte şi 1,5 milioane de lei. Premiul Un Certain Regard a revenit filmului „Unclenching The Fists” (Rusia), realizat de Kira Kovalenko. Premiul juriului condus de regizoarea şi scenarista britanică Andreea Arnold a revenit „Grosse Freiheit” (Austria), de Sebastian Meise.
Prix d'Ensemble a fost acordat filmului „Bonne mère” (Franţa), regizat de Hafsia Herzi. Pentru originalitate a fost premiat „Lamb” (Islanda), de Valdimar Jóhannsson, iar o menţiune specială a revenit peliculei „Noche de fuego” (Mexic), de Tatiana Huezo. Secţiunea Un Certain Regard a revenit anul acesta la forma şi misiunea originale, aceea de a prezenta cinematografia tânără şi pe cea de cercetare, după cum a spus Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului, la anunţarea selecţiei. În competiţia de anul acesta au fost alese 20 de lungmetraje, dintre care şase concurează pentru trofeul Caméra d'or.
Cannes 2021. Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, premiat în secţiunea Cinéfondation
Scurtmetrajul românesc „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, regizat de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), a fost recompensat cu premiul al treilea în secţiunea Cinéfondation din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, dedicată şcolilor de film din întreaga lume. În selecţia Cinéfondation, ajunsă la a 24-a ediţie, au fost invitaţi 17 regizori: 8 femei şi 9 bărbaţi. Au fost alese 13 scurtmetraje live-action şi 4 animaţii din ţări ca Brazilia, Argentina, Bulgaria, Marea Britanie, Japonia şi Danemarca. România a fost reprezentată de „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, realizat de Carina-Gabriela Daşoveanu, studentă la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Din distribuţie fac parte Andi Vasluianu şi Ilinca Hărnuţ.
Filmul spune povestea unei femei taximetrist în vârstă de 36 de ani care încearcă să îşi salveze căsnicia cu Dani, un pescar amator. Juriul Cinéfondation a acordat trei premii la ceremonia ce a precedat proiecţia câştigătoarelor, pe 15 iulie, la Teatrul Buñuel. Locul al treilea a fost acordat ex-aequo, filmelor „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste” şi „Cantareira”, de Rodrigo Ribeyro de la Academia Internacional de Cinema Brazil. Premiul întâi a revenit producţiei „The Salamander Child”, realizată de belgianul Theo Degen (INSAS). Juriul format din scriitorul tunisian Kaouther Ben Hania, scenaristul şi regizorul suedez Tuva Novotny, scenarista şi regizoarea franceză Alice Winocour, cineastul egiptean Sameh Alaa, cineastul şi profesorul spaniol Carlos Muguiro şi scenaristul şi regizorul francez Nicolas Pariser a descris filmul ca „personal, original şi magic”.
Premiul al doilea a revenit lui Yoon Daewoon, de la Korea National University of Arts, pentru „Cicada”, film pe care juriul l-a descris ca „surprinzător”, ce relevă un regizor „promiţător”. Festivalul alocă granturi 15.000 de euro pentru primul premiu, 11.250 de euro, pentru al doilea, şi 7.500 de euro, pentru al treilea. Anul trecut, scurtmetrajul românesc „Contraindicaţii”, de Lucia Chicoş, a fost recompensat cu premiul al treilea în secţiunea Cinéfondation, potrivit news.ro.
Cannes 2021. Filmul egiptean „Feathers” a câştigat marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique, prezidată de Cristian Mungiu
Lungmetrajul egiptean „Feathers”, regizat de Omar El Zohairy, a câştigat marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de la Cannes, care a fost prezidată anul acesta de cineastul Cristian Mungiu. „Feathers” a primit Nespresso Grand Prix al secţiunii dedicate regizorilor aflaţi la primul sau al doilea film. Cu acţiunea plasată în Egiptul contemporan, „Feathers” spune povestea unei femei care are trei copii, al cărei soţ idealist este transformat din greşeală de un magician într-o găină. Lungmetrajul este o producţie Still Moving (Franţa), co-produs de Film Clinic (Egipt), Lagoonie Film Production (Egipt), Kepler Film (Olanda) şi Heretic (Grecia).
Prix Fondation Louis Roederer de la Révélation a revenit actriţei Sandra Melissa Torres pentru interpretarea din „Amparo”, regizat de Simón Mesa Soto, despre o mamă din clasa muncitoare care încearcă disperat să îşi salveze fiul de la recrutarea în armata calumbiană. „Olga” a primit SACD Award, acordat scenariştilor Elie Grappe şi Raphaëlle Desplechin. Filmul explorează lumea gimnasticii din Ucraina. „Zero Fucks Given”, care vorbeşte despre singurătate, regizat de Emmanuel Marre şi Julie Lecoustre, a primit Prix Gan Foundation pentru distribuţie. Premiul a fost acordat companiei Condor.
Scurtmetrajul românesc „Interfon 15”, de Andrei Epure, a fost selectat în competiţia secţiunii Semaine de la Critique. Filmul spune povestea unei femei care e găsită inconştientă în faţa blocului în care locuieşte. Nimeni nu îi ştie numele, iar în timp ce aşteaptă salvarea, vecinii vorbesc despre viaţa ei şi a lor. Distribuţia este alcătuită din Cosmina Stratan, Mihaela Sîrbu, Ana Ciontea, Ozana Oancea, Otilia Panainte, Marius Ghica, Ioana Mateescu, Liviu Pintileasa şi Mara Luca.
Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat astăzi, cu gala de premiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰