Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Capcana „drogurilor de 10 lei”: expertul Cătălin Țone explică de ce prevenția a rămas singura soluție

Tragedia recentă din Cenei, unde un minor aflat sub influența substanțelor interzise a comis un omor de o violență rară, confirmă avertismentele lansate repetat de expertul antidrog Cătălin Țone. Acesta a atras atenția, în numeroase intervenții publice, că România se confruntă cu o explozie a consumului de „droguri de 10 lei”, substanțe psihoactive de sinteză, extrem de ieftine și accesibile, care produc leziuni cerebrale ireversibile și episoade psihotice severe încă de la primele doze.

de Redactia Observator

la 10.02.2026 , 13:03

Capcana „drogurilor de 10 lei”: expertul Cătălin Țone explică de ce prevenția a rămas singura soluție Capcana „drogurilor de 10 lei”: expertul Cătălin Țone explică de ce prevenția a rămas singura soluție

În acest context de alertă, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează, în cadrul campaniei naționale „Conștient, nu dependent”, o serie de întâlniri în nordul țării, la Botoșani, Iași, Suceava și Rădăuți. Expertul aduce în fața elevilor și părinților datele dure din teren. Țone a subliniat recent că vârsta de debut a scăzut dramatic pentru că aceste substanțe noi nu mai sunt vândute doar în locuri obscure, ci sunt promovate direct pe platforme de mesagerie, ajungând la copii care nu au nici cea mai mică noțiune despre riscul la care se expun.

Un aspect esențial pe care Țone îl va aborda în dialogul cu părinții este realitatea „pieței la plic”. Expertul a explicat deseori că, spre deosebire de drogurile clasice, noile substanțe sintetice au o compoziție chimică ce se schimbă rapid pentru a ocoli legea, fiind amestecate cu otravă de șobolani sau acetonă, ceea ce le face letale. În viziunea sa, pe care o va detalia și în cadrul evenimentelor Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, sistemul de educație trebuie să devină mult mai incisiv: prevenția nu mai poate fi un curs opțional, ci o bătălie pentru siguranța de zi cu zi în școli.

Alături de el, psihologul Gabriela Maalouf va completa tabloul intervenției, axându-se pe „analfabetismul emoțional” care îi împinge pe tineri către consum. Dacă Țone prezintă realitatea brutală a străzii și a legislației, Maalouf vine cu soluții pentru părinții care se simt neputincioși. Împreună, aceștia vor distribui ghidurile practice editate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, instrumente ce conțin inclusiv recomandările lui Țone privind modul în care trebuie gestionată interacțiunea cu autoritățile și unitățile medicale în caz de urgență.

Articolul continuă după reclamă

Această serie de acțiuni reprezintă un efort de a scoate subiectul dependenței din zona tabu. Cătălin Țone a militat constant pentru o abordare onestă: nu putem stopa fenomenul doar prin arestări, ci prin informare atât de agresivă încât „oferta de 10 lei” să nu mai găsească cumpărători în curtea școlii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cumpăraţi produse resigilate?
Observator » Ştiri sociale » Capcana „drogurilor de 10 lei”: expertul Cătălin Țone explică de ce prevenția a rămas singura soluție