Cascadele neștiute din sudul Banatului
Dacă mare nu vă cheamă la ea, atunci poate răspundeţi chemării muntelui. În sudul Banatului, Cascadele Modavița și Burăul Mare vă aşteaptă să le descoperiţi.
- Apele repezi ale râului Modaviţa cad de la 15 metri înălţime.
- Pentru cunoscători aici este locul ideal pentru o şedinţă foto.
Deşi nu sunt la fel de cunoscute precum cascada Bigar, cele două căderi de apă sunt spectaculoase. Aici apa cade de pe stânci de la o înălțime de aproximativ 15 metri cu o viteză impresionantă, iar zgomotul provocat, îți dă impresia că natura îşi cântă propria sinfonie.
Ca să ajungi în colţul de rai din Munţii Locvei nu trebuie să faci mare lucru. Doar urmezi drumul naţional spre Padina Matei preţ de opt kilometri.
La doar câţiva metri de şosea natura se desfăşoară în faţa privitorilor. E drept, trebuie să fii din partea locului ca să ştii unde să te opreşti pentru a te bucura de o minunea naturii. Mulţi turişti trec prin zonă, dar puţini poposesc la cascadă.
Apele repezi ale râului Modaviţa cad de la 15 metri înălţime, dând naştere unui peisaj de poveste. Pentru cunoscători aici este locul ideal pentru o şedinţă foto.
Pentru cei care vor să se avânte mai mult în inima naturii, o drumeţie de doi kilometrii printre fagii înalţi se termină în faţa unei alte impresionante căderi de apă: Cascada Burăul Mare. Nici aici nu ajung prea mulţi turişti români. Ajung în schimb cehii.
Conform localnicilor cascadele Modavița și Burăul Mare, sunt locurile unde cerul și pământul sunt atât de apropiate, încât dau impresia că se ating. La baza stâncilor este apa, iar când ridici ochii, vezi albastrul infinit la cerului printre crengile copacilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰