Cât ne costă masa de Paşte
Cumpărăturile de Paşte sunt pe ultima sută de metri. Iar comercianţii se aşteaptă la încasări de peste 160 de milioane de euro, după goana noastră printre rafturi. Cert este că în această primăvară fiecare român va cheltui mai mult faţă de anul trecut pentru aceleaşi produse.
Cumpărăturile de Paşte sunt pe ultima sută de metri. Iar comercianţii se aşteaptă la încasări de peste 160 de milioane de euro, după goana noastră printre rafturi. Cert este că în această primăvară fiecare român va cheltui mai mult faţă de anul trecut pentru aceleaşi produse.
faţă de 2014, preţurile au crescut în majoritatea marilor magazine. Noi am făcut o comparaţie între şase mari lanţuri comerciale. Astfel, selectând cel mai ieftin produs din aceeaşi gamă din cele şase hipermarketuri observăm că cea mai bună ofertă, la carnea de mie,l este cea de 25 de lei de kilogram, iar la cofrajul de 30 de ouă este cea la 12 lei. Şi asta în condiţiile în care acum un an găseam aceleaşi produse la preţuri mai mici cu minimum 2 până la 4 lei. În schimb ne vor salva buzunarele legumele şi fructele pentru care scoatem din portofole cu puţin peste un leu şi maximum 6-7 lei pe kilogram, dacă preferăm spre exemplu bananele.
Băuturile pentru masa de Paşti vor conta destul de mult în bugetul pentru coşul de cumpărături. Cel mai ieftin vin depăşeşte cu puţin 10 lei, iar cafeaua 9 lei. Pasca va costa aproximativ 14 lei, iar un tip mediu de ciocolată peste 4 lei. În total, cel mai ieftin coş cu produse pentru masa de Paşte depăşeşte 208 lei.
Dacă vrem însă o masă tradiţională cu produse mai multe şi mai variate bugetul se dublează. Pentru un meniu bogat cu borş de miel, drob, aperitive, friptură de miel, ouă vopsite, sarmale, pască, cozonac, dar şi băuturi alcoolice sau răcoritoare vom plăti peste 400 de lei. Asta desigur dacă ingredientele necesare sunt cumpărate şi gătite în casă. Iar dacă nu avem timp de pregătiri şi apelăm la firme de catering costurile vor depăşi 1.000 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰