Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ceasul restricțiilor, dat cu o oră înapoi. Autorităţile au introdus restricţii şi în staţiunile de la munte

Mare atenţie la ce oră circulaţi începând de duminică seara! Nu vom mai putea ieși din case fără declarație pe proprie răspundere după ora 22. Autorităţile au introdus restricţii şi în staţiunile de la munte. Hotelurile nu vor mai putea caza turişti decât în 70% din camere.

de Redactia Observator

la 10.03.2021 , 21:04

  • Guvernul a stabilit un nou interval în care se poate circula fără documente care să ne justifice deplasarea: 22 - 5 dimineața.
  • Guvernul a luat măsuri care îi lovesc dur şi pe hotelierii de la munte.

Guvernul a stabilit un nou interval în care se poate circula fără documente care să ne justifice deplasarea: 22 - 5 dimineața. Între aceste ore putem să ieșim din case doar cu declarație pe proprie răspundere și doar dacă avem o urgență.

Florin Cîțu, premierul României: ”Am spus din momentul în care s-au relaxat puțin restricțiile in iarna ca depinde doar de noi sa rămână acele conditii. Din pacate nu toata lumea a ascultat acele recomandări”.

Restricțiile de circulație îi nemulțumesc pe români

Vezi și

Măsura, care ar urma să reducă circulaţia, şi în consecinţă ar trebui să contribuie la scăderea infecţiilor, a nemulţumit oamenii.

Tânăr: ”Nu vad logica acestei masuri și ce ar trebui să vizeze: petrecerile de noapte care oricum nu ar trebui sa aiba loc? M-am plimbat pe strada între 10 si 11 și era pustiu. Programul meu se decalează spre seara si de multe ori nu mai pot să îmi iau lapte pentru cafea sau alte lucruri pentru că magazinele se închid”.

Tânără: ”Cea mai mare prostie posibilă. Sunt foarte mulți oameni care depind de programul asta, care au serviciu, chiar nu îi interesează”.

Pentru că vacanţele la schi sunt considerate drept o sursă importantă a infectărilor din valul doi al pandemiei, Guvernul a luat măsuri care îi lovesc dur şi pe hotelierii de la munte. 

Hotelurile de la munte vor funcționa la 70% din capacitate

Sunt 23 de zone în care patronii unităţilor de cazare vor fi obligați să funcționeze la 70% din capacitate. Printre staţiunile turistice afectate se numără Poiana Brașov, Sinaia, Păltiniş, Rânca sau Straja. Practic, peste tot unde există pârtii. 

Specialiştii din turism spun că măsura este una greşită şi va falimenta multe afaceri.

Ciprian Enea, consultant turism: La începutul pandemiei toata lumea s-a temut că vom avea în hoteluri foarte multe cazuri, că vom avea în acele sejururi de 6-7 nopti un număr mare de îmbolnăviri. Ei bine nu s-a întamplat așa nici pe liteoral, nici în Delta Dunării, nici în stațiunile montane”.

Nici patronii restaurantelor sau teraselor nu au scăpat de noile restricții. Ei vor trebui să închidă cu o oră mai devreme, la 22.

Guvernul nu a modificat programul marilor magazine. Ele se vor închide în continuare la ora 21. Toate restricțiile o să rămână în vigoare cel puţin 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Ceasul restricțiilor, dat cu o oră înapoi. Autorităţile au introdus restricţii şi în staţiunile de la munte