Descoperire revoluţionară! Cercetătorii au identificat gena responsabilă de dependența de alcool
O descoperire din domeniul geneticii ar putea să ne ajute să combatem alcoolismul, o boală gravă care, anual, omoară milioane de oameni din întreaga lume.
O descoperire din domeniul geneticii ar putea să ne ajute să combatem alcoolismul, o boală gravă care, anual, omoară milioane de oameni din întreaga lume.
Cercetătorii au încercat ani la rând să afle de ce, la petreceri, unii oameni găsesc alcoolul irezistibil, în timp ce alţii se mulţumesc cu un pahar, maximum două! Iar acum au şi răspunsul.
De vină este o genă, pe nume beta-Klotho. Iar aceasta ne dictează dacă ne place sau nu să bem.
Mai exact, această genă are rol în producția proteinei cu acelaşi nume, care influenţează un anumit complex de receptori din creier.
Din studiul făcut pe 100 de mii de persoane, reiese că oamenii care au o versiune mai rară a acestei gene beau alcool mai puţin decât media. Din grupul de studiu, 40 la sută dintre subiecţi aveau această particularitate.
Descoperirea este foarte importantă, pentru că, în viitor, s-ar putea inventa medicamente ce ar controla consumul de alcool. Studiul a avut în vedere o comparație a geneticii consumatorilor de alcool în mod social, în cantități mici și mari.
O cantitate mare de alcool reprezintă echivalentul a 21 de băuturi pe săptămână pentru bărbați și a 14 băuturi pe săptămână pentru femei.
Pe de altă parte, un consum redus de alcool este echivalentul a 14 sau mai puține băuturi pe săptămână pentru bărbați, sau 7 sau mai puține băuturi pe săptămână pentru femei. Termenul de "o băutură" este echivalentul unui pahar mic de vin sau a unui pahar de 250 de mililitri de bere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰