Cine l-a adus pe prințul de Lichtenstein să-l împuște pe ursul Arthur. Drumul i-ar fi fost deschis de un jucător important pe piaţa trofeelor de vânătoare din România
Cel mai mare urs din România şi probabil şi din Europa a ajuns trofeul unui prinţ din Austria. Cu semnătura statului român. După ce Ministerul Mediului a permis vânătoarea, tot Ministerul anchetează şi alte două instituţii subordonate - Garda de mediu şi Garda forestieră.
Vânătoarea la care prinţul Emanuel de Lichtenstein l-a ucis pe regele pădurilor de la noi, Arthur, a fost girată de stat. O recunoaşte protecţia mediului Covasna.
Autoritățile din Covasna spun că împușcarea ursului a fost legală
Gheorghe Neagu, director APM Covasna: ”A fost legal, atât vă pot spune. De ce s-a împuşcat, aia e altă mâncare de peşte”.
Legal pentru că autorizaţia de vânătoare a fost dată în urma a 3 cereri de derogare trimise la Ministerul Mediului.
Doar una dintre ele a fost aprobată: recoltarea unui exemplar de urs care era un pericol pentru zonă.
Gheorghe Neagu, director APM Covasna: ”În cerere nu a fost specificat ursoaică, a fost specificat urs. Cu cererea s-a mers la minister. Ministerul a soluţionat cererea omului, dându-i o derogare nu ştiu câţi urşi, favoabil de împuşcare un urs Arthur, cum se numeşte el. A venit derogarea la noi, cu cererea, a achitat cei 200 de lei şi s-a emis autorizaţia de recoltare, care e clară şi concisă”.
Arthur era un "urs de aur" și valoarea lui reală ar fi de peste 30.000 de euro
200 de lei pentru cel mai valoros trofeu al munților noştri.
Arthur era cel mai mare urs observat vreodată în România. Avea 17 ani şi trăia numai în inima pădurii, în habitatul său natural. Nu se apropia de curţile oamenilor şi nu le ataca animalele.
Avea o lungime de aproximativ 3 metri şi era un "urs de aur". Punctajul său era de 593 dintr-un maxim de 600. Un adevărat trofeu a cărui valoare reală ar fi de peste 30.000 de euro.
Garda de mediu s-a autosesizat şi a început verificări. Concluziile vor fi înaintate către parchet.
Octavian Berceanu, comisar-șef Garda de Mediu: ”Vrem să vedem dacă recoltarea s-a făcut acolo unde este scris în acte sau în altă parte, dacă e acelaşi urs recoltat cu cel care a produs pagubele anterior, dacă evaluarea trofeului este facută corect”.
Ursul a fost monitorizat vreme de 9 ani de activiștii de mediu
De 9 ani de zile, activiştii de mediu îl monitorizau pe Arthur. Şi tot ei cred că prinţul Emanuel de Lichtenstein l-a împuşcat în inima padurii.
Gabriel Păun, Agent Green: ”Asociaţia de vânătoare are o ascunzătoare unde se pune cu câteva zile înainte hrană automat urşilor şi ei stau bine mersi acolo, la caldură, în pat, într-o căbănuţă în copac şi când vine ursul îl execută. Este adus într-o furgonetă, scos, pozat la marginea satului. Asta apare în actele finale. Prinţul a venit să îşi ia acasă un trofeu, un urs mare, aşa cum i s-a promis de către asociaţia de vânătoare”.
Surse Observator spun că Emanuel de Lichtenstein ar fi plătit bani grei să obţină trofeul.
Gabriel Păun, Agent Green: ”În momentul în care a existat o cerere de trofeu, s-a fabricat şi oferta”.
Arpad Sarkany ar fi implicat în uciderea ursului Arthur
Drumul către trofeu ar fi fost deschis de către Arpad Sarkany, un jucător important pe piaţa trofeelor de vânătoare din România. Deţine importante domenii în judeţele din centrul ţării şi organizează partide în mai multe ţări europene. Inclusiv în Liechstenstein, ba chiar pe domeniile de vânătoare ale prinţului.
Apropiat al lui Sarkany este Atilla Joos, un important om de afaceri din zonă. Potrivit surselor Observator, el i-ar fi spus prinţului unde să tragă şi tot el l-ar fi condus cu maşina până în inima pădurii. Cei doi sunt cunoscuţi vechi ai ministrului Mediului, Tanczos Barna.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: ”Da, Joss nu stiu cine este, Arpad Sarkany e din județul Covasna îl știu de câțiva ani buni”.
La Bucureşti însă lucrurile nu par atât de grave.
Florin Cîțu, premierul României: ”Se pare că nu toate informatiile sunt corecte din spatiul public - se pare ca nu e cel mai mare urs până la urmă”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰