Antena Meniu Search
x

Cod galben de ceață în 11 județe, vizibilitatea scade pe alocuri sub 50 de metri

Se circulă în condiții de ceață în mai multe județe din țară, iar pe alocuri vizibilitatea scade sub 50 de metri, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

de Redactia Observator

la 07.12.2019, 07:18

Cod galben de ceață în mai multe județe
Cod galben de ceață, șoferii sunt avertizați să adapteze viteza la condițiile de trafic - pixabay.com

Se circulă în condiții de ceață în mai multe județe din țară, iar pe alocuri vizibilitatea scade sub 50 de metri, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

ANM a emis cod galben de ceață pentru județele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Bacău, Vrancea, Alba, Covasna, Braşov, Harghita și Sibiu. Avertizările expiră în intervalul 08:00 - 09:00.

Pe mai pe multe artere rutiere din județele Alba, Bacău, Brașov, Cluj, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Mureș, Olt, Sibiu, Vâlcea și Vrancea, precum și pe Autostrada A2 pe tronsonul București – Fetești și pe Autostrada A3 București - Ploiești se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea sub 200 metri și pe alocuri sub 50. Traficul se desfășoară pe aceste artere pe un carosabil umed, nefiind semnalate condiții de polei.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

Pentru reducerea riscului rutier, INFOTRAFIC recomandă conducătorilor auto adaptarea vitezei la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen.

Totodată, Centrul INFOTRAFIC reamintește că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Cod galben de ceață în 11 județe, vizibilitatea scade pe alocuri sub 50 de metri