Coloană de mașini de 2 kilometri pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre București. Se recomandă rute alternative
Este aglomerație pe sensul de mers către Capitală al Autostrăzii Soarelui duminică după-amiaza, iar pe unele tronsoane s-au format coloane de mașini. Polițiștii recomandă șoferilor rute alternative.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul către Capitală, valorile de trafic sunt ridicate. S-au format coloane de mașini în mișcare la kilometrul 14, localitatea Cernica, jud. Ilfov (coloană de aproximativ 200 de metri), la kilometrul 71, localitatea Dor Mărunt, jud. Călărași (coloană de aproximativ 1 km) și la kilometrul 160, Pod. Cernavodă (coloană de aproximativ 2 km).
Pentru evitarea aglomerării, polițiștii recomandă următoarele rute alternative: DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozi - Urziceni – DN 2 – București; A2 – Fetești sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – București. „Conducătorii auto care încheie coloane de autovehicule ce încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii din spate să reducă din timp viteza”, au transmis polițiștii.
Autostrada Soarelui a intrat în reparații, trafic restricționat
Până la finalul lunii mai, se desfășoară lucrări de reparații a părții carosabile pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 64+700 metri (Lehliu Gară/CL) – 71+500 metri (Dor Mărunt/CL). Din acest motiv, traficul rutier este restricționat pe sensul către București, fiind deviat pe sensul către litoral, unde se circulă pe câte o bandă în ambele direcții.
Tot pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 156+700 m și 160+100 m (Podul Cernavodă), din cauza lucrărilor de reparații, până la finalul lunii mai, circulația este restricționată pe calea 2 (sensul către București), traficul fiind deviat pe calea 1, unde se circulă pe câte o bandă, în ambele sensuri.
Potrivit Mediafax, a fost instituită restricție de circulație și la kilometrul 14+033 de metri, în zona localității Cernica, județul Ilfov, pe banda de urgența și pe prima bandă, pe ambele sensuri de deplasare, pentru a permite efectuarea lucrărilor de reparație a rosturilor de dilatație a podului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰