Copiii cu handicap sunt copii nimănui

 Aici, în locuinţe şi familii simulate până la detaliu, psihologia şi grija mamelor de împrumut fac diferenţa între un copil şi un neadaptat. Ei sunt Florin şi Valentin. Doi tineri pentru care viaţa a început în leagănele care în anii '90 făceau înconjurul lumii şi a continuat într-un centru special cu peste o sută de copii.

Au crescut împreună şi tot amândoi au părăsit ultimul bastion comunist dedicat celor cu dizabilităţi, din Sectorul 6 al Capitalei. De o săptămână, locuiesc într-o casă de tip familial, cu alţi zece copii. De atunci, învaţă să trăiască.

Bucătăria a intrat în viaţa lor de câteva zile. La fel şi ordinea din şifonier, televizorul, dar mai ales libertatea. Una controlată. Cel mai mult se bucură că dorm liniştiţi, fiecare în patul lui, fără să audă freamătul şi gemetele unui internat întreg. Doamna Aurora îi cunoaşte de 14 ani şi are grijă ca trecerea de la un mediu închis la libertate să se facă lent, fără şocuri.

Pentru cei ca Florin şi Valentin, statul, în totalitatea lui, a lăsat porţile deschise. Nimeni nu a gândit o politică clară de readaptare a unui copil prins între două lumi. Doar îngrijitorii, psihologii şi responsabilii fiecărei direcţii fac ca derapajele să fie mai rare. Ultimul a fost în Noaptea de Învierea, când un copil aflat în grija unui Complex de Servicii Sociale din Sectorul 1 al Capitalei, dat dispărut, a fost rănit de un copac în cădere.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰