Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șoriciul bun, cu cheltuială se ține. Cât ne costă porcul de Crăciun

E forfotă mare în târgurile de animale din toată ţara. Vedetele absolute: porcii de Crăciun. Pentru ca masa de sărbătoare să fie încărcată cu de toate, oamenii au băgat mâinile în buzunare.

de Redactia Observator

la 15.12.2013 , 21:54

Mai mari, mai mici, mai rotofei sau mai slabi, porcii au fost astăzi vedetele târgului, iar lumea s-a călcat în picioare să-i cumpere, sau, măcar să-i privească.

Vânzător: "Îmi dai 11 milioane şi l-am dat, uite ce-i aici, lucru!"

Şi cum Crăciunul fără porc e ca nunta fără lăutari, clienţii din târg au băgat mâna în buzunare.

Vezi și

"L-am cumpărat! A cerut 11 şi am dat pe 10! Pe zece lei kilogramul!", spune o clientă.

Iar preţul s-a stabilit pe loc, în funcţie de cât de generos la pungă e clientul. Chiar şi aşa, mulţi s-au mulţumit doar cu privitul.

Preţurile sunt cum sunt, dar nu prea sunt bani, asta-i problema!

Reporter: "Merită să luaţi porc în viu?"

Cumpărător: Păi ai lua dacă ai posibilitate, dacă n-ai posibilitate cum să iei.

Asta spun şi comercianţii care sunt siguri că şi preţul cerut acum e unul foarte mic.

Comerciant: Am avut patru bucăţi, am dat doi şi mai am doi!

Reporter: Mulţumitor?

Comerciant: După cât a mâncat, e să zicem.

Cel mai mare al luat nouă milioane pe el la 90 de kilograme şi cel mic urmează să îl dau la opt milioane la 80.

Chiar dacă s-a negociat la sânge, preţul pe kilogram n-a scăzut sub zece lei.

Preţurile pentru kilogramul de porc, în viu, diferă de la oraş la oraş. În Cluj, de exemplu, negocierea poate scădea preţul până la 8 lei kilogramul. Iar în Zalău, chiar şi mai mult.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Șoriciul bun, cu cheltuială se ține. Cât ne costă porcul de Crăciun