Video Cum pot gestiona noile generaţii de părinți crizele de furie ale copiilor: "Uneori mă enervez, de ce să mint?"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
"Îţi dau eu motive să plângi!", cea mai cunoscută replică din copilăria multora dintre noi. Un copil furios sau supărat era considerat, de multe ori, un copil problemă, care era nevoit să-şi reprime emoţiile precum furia sau supărarea, ca să nu-i supere pe adulţi. Astăzi, noile generaţiii de părinţi schimbă radical această abordare. Pentru că au înţeles că un copil care ţipă, plânge şi aruncă obiecte nu o face pentru că nu este educat, ci pentru că vrea să ne transmită un mesaj. Marea provocare este cum să rămânem noi calmi, ca părinţi, şi cum îi ajutăm pe cei mici să-și gestioneze emoțiile fără să-i rănească pe cei din jur.
"Eram pregătită de tantrumuri și de episoadele astea de furie şi în același timp n-am fost, ca să calmezi copilul trebuie să fii și tu calm și nu ne iese. Că suntem obosite, nedormite, și mai ales cred că suntem generaţia de părinți care încercăm să-i învățăm pe copii strategii de calmare și cum să-și gestioneze emoțiile în timp ce și noi încercăm sa învățăm asta cu emoțiile noastre", explică Gabriela, mamă.
Pentru Gabriela, teoria din cărţile de parenting nu s-a aplicat şi în practică. Fiul ei, Ares, a început mai devreme crizele de furie, la nici doi ani. Tânăra mamă a ales însă să ţină piept plânsului, ţipetelor şi tăvălelilor în speranţa că, astfel, Ares va deveni adolescentul şi adultul care știe să se calmeze singur.
"Sunt situații când n-am timp să respir până la 10 să mă gândesc: eu ce fac acum ca să nu explodez? Deși poate e mai simplu să fii permisiv și să-i dai tot ce vrea, cum vrea, ca să scapi şi să nu mai fie furios, am ales să-l învăț să ne calmăm, să numărăm, să stăm un pic deoparte când suntem supărați. Noi nu făceam, că nu aveam toți stimulii din jur, nu aveam toate resursele nepotrivite: zahăr, ecrane. Şi este o suprastimulare foarte mare, asta vine la pachet cu multe emoții, iar ei nu știu ce să facă cu ele", menţionează Gabriela, mamă.
Studiile arată că, între 4 şi 8 ani, creierul unui copil îşi setează modul în care va gestiona furia toată viaţa. Pentru că problema nu este când un copil se enervează, ci cum reacționează atunci când emoția devine foarte intensă.
Cum pot interveni părinţii în cazul unei crize de furie
Aici este una dintre cele mai importante diferențe pe care orice copil trebuie să le învețe. Furia este o emoție și este permisă. Lovitul este un comportament și nu este permis. Iar aici intervin părinții cu o lecție ce să facă și cum să-i învețe pe copii cum să-și gestioneze aceste emoții atunci când simt că vor să explodeze.
Concret, părintele poate descrie propriul mod de a face faţă emoţiilor: "Sunt foarte nervos acum, așa că iau o pauză și respir". O metodă preluată şi de Gabriela, o altă mamă de 30 de ani, care îi permite deseori fetiţei ei de 5 ani să fie furioasă.
Gabriela: Îl lăsăm în primul rand să-și exteriorizeze emoțiile apoi mergem lângă el. Ce putem să facem? Să le acceptăm în primul rând, aşa fac eu. Alteori nu fac aşa, mă enervez, de ce să mint?
Reporter: Atunci când vă enervati și dumneavoastră, se enervează și mai rău?
Gabriela: Da, și prelungim momentul.
O confirmă şi psihologii. Ţipetele, jignirile sau etichetele puse de părinţi nu opresc comportamentele problematice. Dimpotrivă. Adolescenții expuși la ele devin mai furioși, mai iritabili şi mai sfidători. De aceea, părintele este primul model.
"E important să conștientizăm ce ne-a amorsat astăzi emoțional după care să încercăm să folosim anumite tehnici somatice, corporale prin care să ne aducem în prezent într-o stare de calm, tehnici de respiraţie, de relaxare corporală, să vorbesc cu cineva cât de greu îmi este ca atunci când mă duc spre copilul meu, să fiu cat mai curat din punct de vedere al trăirilor de peste zi", explică Ionuţ Cucu, psiholog.
Reporter: Sunt mereu alături de tine, te îmbrățișează?
Copil: Da.
Reporter: Vin cu o vorba bună.
Copil: Da.
Reporter: Şi ce ar fi cel mai bine sa facem în momentul acela?
Persoană: Să-l liniştim și abia apoi să discutăm despre ce s-a întâmplat.
"E și o diferenţă între generaţii, între modul în care puteam sau aveam voie noi să ne exprimăm furia sau cât de liber puteam face asta cu acest gentle parenting care se promovează azi. Avem și noi o mare parte din vină, când suntem obosiţi, stresați mai ridicăm tonul, vocea. Cred că e bine să stea foarte mult cu el de vorbă pentru că și copilul, ca și adultul are o motivaţie să se comporte așa", spun oamenii.
Studiile arată că atunci când părinții observă, acceptă și ghidează furia copilului, acei copii dezvoltă mai mult autocontrol, rezultate mai bune la școală și chiar o sănătate mai bună. În schimb, adaugă cercetătorii, efectele negative ale ţipatului sunt comparabile cu cele ale pedepsei fizice.
Părinte: Şi eu îi mai trimit în camera ca și pedeapsă ca să zic așa în momentul în care exagerează, dar până la urmă tot trebuie să discuţi problema.
Reporter: Ridicați tonul?
Părinte: Asta cu siguranţă.
"Furia e o emoţie bună în lucrul cu copii ca psihoteraperut o prezint ca pe o prietenă pentru că ea ne prezinta acest mesaj, s-a încălcat o graniță sau o limită. Obiectivul e cum să ne împrietenim și nu cum sa ne îndepărtăm", explică Ionuţ Cucu, psiholog.
Aşadar, creierul copilului "înregistrează" fiecare criză. De fiecare dată când se enervează și noi reacționăm, copilul salvează reacția noastră ca pe un tipar: "așa se gestionează furia". Nu ce spunem despre furie, ci ce facem cu furia noastră.
