Descoperire ULUITOARE în burta unei ieşence! Ore întregi au stat MEDICII să îşi dea seama despre ce este vorba
O intervenţie chirurgicală care nu ar fi trebuit să pună probleme s-a dovedit, pe parcurs, a fi extrem de dificilă. Pacientă, o femeie de 58 ani, mai trecuse prin 10 operaţii în numai un an de zile
Femeia, în vârstă de 58 ani, a venit la spital pentru că avea dureri îngrozitoare, care nu mai cedau la calmante. Aproape două săptămâni a amânat prezenta la medic, în speranţa că este o durere trecătoare
A dat vina ba pe o masă copioasă, ba pe un disconfort abdominal, doar-doar va reuşi să scape de spital. Ieşeanca a fost internată la Spitalul Căi Ferate din Iaşi, unde a fost diagnosticată cu ocluzie intestinală acută.
Operată de încă zece ori
Intervenţia chirurgicală s-a efectuat marţi, 17 noiembrie 2015. Chirurgul Mihai Glod nu bănuia ce avea să descopere în timpul operaţiei. Intervenţia s-a dovedit a fi una extrem de complexă. Diagnosticul intraoperator a fost unul cumplit: neoplasm de colon în faza terminală. Medicul chirurg a explicat că tumora nu s-ar fi putut vedea în timpul unor investigaţii, deoarece era localizată într-o zonă greu accesibilă, acoperită de splină.
"Pacienta s-a internat pentru ocluzie intestinală acută, în stare gravă. Ocluzia intestinală este blocarea parţială sau completă a intestinului, cu oprirea tranzitului pentru gaze şi materii fecale. Ocluzia poate avea mai multe cauze: tumori, obstrucţii mecanice. La nivelul intestinului gros, ocluzia este determinată cel mai frecvent de cancer. A stat mai multe zile acasă, refuzând internarea. A venit în ultima clipă, pentru că nu mai suporta durerea. S-a intervenit chirurgical imediat, pe un abdomen care mai suferise încă 10 operaţii. În decurs de un an de zile, pacienta a mai fost operată de zece ori pentru histerectomie totală, eventraţii, sarcină extrauterină şi altă patologie. Am intervenit pe un organism destul de fragil. Timp de 3 ore am intervenit pentru aderentele abdominale, adică dezlipirea intestinelor între ele, dar şi de pe peretele abdominal", a declarat medicul chirurg Mihai Glod, managerul Spitalului Căi ferate din Iaşi, potrivit Bună Ziua Iaşi.
Tumora era localizată în spatele splinei. Chirurgul a reuşit să păstreze acest organ
În urma unei explorări generale a cavităţii abdominale, medicul chirurg a făcut o descoperire uluitoare. "În unghiul splenic al colonului am găsit un neoplasm de colon. Practic, tumora era acoperită de splină, foarte dificil de depistat în alte condiţii. Din păcate, este vorba de un cancer în stadiul patru, foarte avansat. Am disecat segment cu segment, etaj cu etaj, tot abdomenul pentru a ajunge în spatele splinei să putem extrage tumora. Am făcut absolut tot posibilul pentru a conserva splina. Pentru organism, splina are multiple valenţe. Splina este un organ plin de mister şi este foarte bine să fie păstrată. Am înlăturat jumătate din colon. Această intervenţie a devenit complexă şi de durată pe parcurs, pentru că nu ne aşteptam să descoperim acel neoplasm de colon. Evoluţia a fost una destul de rapidă. Simptomele au apărut aproape cu 10 zile înainte de prezentarea pacientei la spital. Bolnavă a amânat internarea, crezând că poate rezolva durerea cu diferite calmante", a spus medicul chirurg Mihai Glod.
După externare, pacienta va avea nevoie de tratament de specialitate la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰