Antena Meniu Search
x

Din sărăcie lucie, în stradă

La omul sărac, nici boii nu trag. După ce că nu are curent, nici apă în casă, iar prin ferestre bate vântul, o familie cu şapte copii din comuna Măgura, judeţul Buzău va ajunge pe drumuri

Vezi și

La omul sărac, nici boii nu trag. După ce că nu are curent, nici apă în casă, iar prin ferestre bate vântul, o familie cu şapte copii din comuna Măgura, judeţul Buzău va ajunge pe drumuri

Un ordin judecătoresc impune ca baraca improvizată pe care săracii o numeau "acasă" să fie dărâmată, pentru că terenul a fost revendicat de un moştenitor. O dată cu bordeiul se vor prăbuşi şi visele Soledei, o fetiţă de zece ani, singura din familia ei care a reuşit să ajungă la şcoală.

Acum un an, un moştenitor al terenului a cerut în instanţă evacuarea familiei sărace. Părinţii Soledei primiseră terenul de la rude şi încearcau să-şi trăiască în noroiul din marginea comunei.

Autorităţile locale ştiu situaţia de mai bine de un an, dar răspunsul a fost, invariabil, acelaşi. Toţi nouă vor ajunge în stradă la jumătatea lunii. Iar Soleda va fi nevoită să renunţe la şcoală, fără voia ei, abia la început. România e "fruntaşă" în Europa, când vine vorba de abandonul şcolar: unul din cinci copii abandonează cartea în timpul liceului.

Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de "sărăcie severă", cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF, care a mai identificat, ca probleme ale copiilor şi adolescenţilor, excluziunea socială şi cele din domeniul educaţiei, sănătăţii şi al ocupării forţei de muncă.

Un copil din cinci abandonează şcoala în anii de liceu. Sunt cele mai recente date UNICEF care pun România pe primul loc în ţara Uniunea Europenă din punct de vedere a ratei de abandon şcolar: 19%, faţă de o medie europeană de 15%, în cazul elevilor cu vârste între 15 şi 18 ani. Pedagogii şi sociologii spun că, în majoritatea cazurilor, de vină este sărăcia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Din sărăcie lucie, în stradă