Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DNA: Directori din Ministerul Finanțelor și ANAF, urmăriți penal în dosarul Murfatlar

Mai mulți directori, la data faptelor, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sunt urmăriți penal sub control judiciar în dosarul evaziunii fiscale în domeniul băuturilor alcoolice cu prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei.

de Redactia Observator

la 21.10.2016 , 12:49

Mai mulți directori, la data faptelor, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sunt urmăriți penal sub control judiciar în dosarul evaziunii fiscale în domeniul băuturilor alcoolice cu prejudiciu de aproximativ 600 milioane lei.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Ana Jarda, la data faptelor director în cadrul Direcției generale management al domeniilor reglementate specific din cadrul MFP, membru al Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, Daniel Diaconescu, la data faptelor, directorul general al Direcției generale de informații fiscale din cadrul ANAF, membru al aceleiași comisii, Mariana Vizoli, la data faptelor director al Direcției de legislație în domeniul TVA din cadrul MFP, membru al comisiei menționate, Ciprian Badea, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul MFP, vicepreședintele comisiei, și Monica Negruțiu, la data faptelor directorul general al Direcției generale de reglementare a colectării creanțelor bugetare — ANAF și membru al comisiei.

Cei cinci funcționari publici sunt acuzați de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Vezi și

De asemenea, doi administratori ai unor societăți comerciale, respectiv Cornel și Viorel Potîrniche, sunt urmăriți penal sub control judiciar pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

Procurorii spun că, în perioada 2010 — 2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în condițiile în care funcționarii publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente fie nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu, fie au îndeplinit asemenea acte în mod defectuos.

Astfel, anchetatorii au reținut că prejudiciul adus bugetului de stat a fost cauzat de autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți și sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată, a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă.

În context, DNA menționează că cei cinci funcționari publici care au fost puși sub control judiciar au făcut parte din Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), ei fiind acuzați că, în cazul a două dintre antrepozitele fiscale de producere a băuturilor alcoolice, au încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale.

"Prin aceste demersuri, funcționarii publici au contribuit la crearea unui folos necuvenit în favoarea a două dintre cele patru societăți de producere și comercializare a băuturilor alcoolice vizate de anchetă, având și o contribuție la producerea prejudiciului în dauna bugetului de stat, determinat de activitățile celor două societăți", se mai arată în comunicat.

Pe perioada controlului judiciar, funcționarii publici în cauză trebuie să respecte mai multe obligații, iar Ana Jarda și Daniel Diaconescu au interdicția de a participa la ședințele Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » DNA: Directori din Ministerul Finanțelor și ANAF, urmăriți penal în dosarul Murfatlar