Doi fraţi de nici şase ani i-au lăsat pe doi bătrâni pe drumuri după ce s-au jucat cu chibriturile
Nesupravegheaţi, doi fraţi de nici şase ani au provocat un incendiu devastator. Cei mici, lăsaţi în grija bunicilor, au mers să se joace într-o anexă din spatele grădinii. Cu câteva chibrituri. Fără să-şi dea seama au dat foc şurei, iar vântul puternic a împins flăcările la gospodăria învecinată.Puţin a lipsit ca limbile de foc să distrugă o casă. Un sat întreg a lucrat cot la cot cu pompierii să împiedice asta.

Cu ochiii în lacrimi acest bătrân îşi priveşte munca de o viaţă cum se face scrum. A trecut prin foc să-şi salveze animalele, dar nu le-a putut scoate din infern pe toate. Doar pe câteva a reuşit să le ducă la adăpost. Iar asta îl putea costa viaţa. Omul are mai multe arsuri pe mâini. Câţiva metri mai încolo soţia sa e în stare de şoc. Au pierdut tot
Nepoţii vecinilor ar fi provocat fără să-şi dea seama dezastrul. Fraţii de nici şase ani s-au strecurat într-o anexă din grădină, fără să-i observe bunicii şi acolo s-au jucat cu chibriturile.
Limbile de foc s-au extins repede din cauza vântului puternic. Zeci de vecini au încercat să stingă incendiul până au ajuns pompierii.
Trei ore le-a luat pompierilor şi localnicilor să stingă focul. Cel mai probabil părinţii fraţilor care au provocat incendiul vor plăti pentru ce s-a întâmplat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰