Educație fizică în săli de sport mucegăite, în multe școli din România
Fac mişcare în sala de clasă, pe holuri ori în săli de sport mucegăite! Aşa decurg orele de educaţie fizică pentru mii de elevi din toată ţara. La un liceu cu program sportiv din Baia Mare, viitorii campioni fac antrenamente în miros de igrasie, pentru că - atunci când plouă - curge apă din tavan.
Fac mişcare în sala de clasă, pe holuri ori în săli de sport mucegăite! Aşa decurg orele de educaţie fizică pentru mii de elevi din toată ţara. La un liceu cu program sportiv din Baia Mare, viitorii campioni fac antrenamente în miros de igrasie, pentru că - atunci când plouă - curge apă din tavan. Sala de sport nu a mai fost renovată de aproape 20 de ani, în timp ce la o şcoală din Constanţa, din lipsa unei săli de sport, elevii fac gimnastică tot acolo unde învaţă.
La şcoala 37 din Constanţa, sala de clasă a devenit teren de sport pentru elevi. Sub atenta supraveghere a profesorului de sport, copiii fac încălzirea printre bănci, iar pe saltea - gimnastică.
Într-o altă sală, orele de educaţie fizică au fost înlocuite de sportul minţii.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Când orele de sport se desfăşoară în clasă, elevii fie vin îmbrăcaţi de acasă în echipament, fie rămân în blugi.
În ultimii ani, asociaţiile de părinţi ale şcolilor fără săli de sport au trimis nenumărate petiţii la primărie, însă până acum nu au găsit o rezolvare. 12 unităţi de învăţământ din Constanţa nu dispun de o sală de sport.
La un liceu cu program sportiv din Baia Mare, elevii sunt nevoiţi să suporte aproape zilnic miros de mucegai. Pe acelaşi teren se antrenează şi campioanele naţionale la gimnastică ritmică.
Pepiniera care ar trebui să încurajeze performanţele sportive nu a mai fost reabilitată de 20 de ani. În urmă cu patru ani, conducerea liceului a depus la primărie un proiect de finanţare, însă banii întârzie să apară.
În urmă cu trei ani, sala de sport a fost igienizată, iar directorul şcolii speră să înceapă lucrările de modernizare abia la vară. Până atunci, aproape 150 de copii trebuie să se antreneze zilnic, în aceleaşi condiţii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰