Video Recuperarea materiei în weekend, fără tragere de inimă pentru elevi şi părinţi
Sfârșitul de săptămână este pentru relaxare și timp petrecut în familie, spun răspicat părinţii şi elevii, deopotrivă. Așa că orele pe care Ministerul Educației le-a propus pentru ca elevii să recupereze materia pierdută în timpul școlii online, nu au succes. Cereri pentru cursurile în weekend nu prea sunt, asta deşi oficialii au extins perioada în care părinţii îşi pot înscrie copiii la cursurile acestea.
Școală de luni până vineri și nici vorbă de ore în week-end. Asta își doresc elevii, iar părinții sunt de acord. Propunerea Ministerului Educaţiei de a recupera materia pierdută nu se bucură de succes. În Dolj puțin peste 1.600 de cereri au fost depuse. Și nu sunt puține școlile care nu a fost primită nici măcar o cerere.
Director Sc. Mircea Eliade Craiova, Genoveva Ioana: "Am analizat foarte clar care este situaţia, fiind o şcoală în care prezenţa online a fost asigurată şi activitatea online a fost prestată la capacitate maximă în totaă această perioadă, nua vem situaţii şcolare neîncheiate, nu avem elevi corigenţi
şi am constatat la nivel de şcoală că noi profesorii ne-am fi oferit să afcem activitatea remedială, dar nu au existata solicitări pentru că nu indeplineau condiţia de ridicare de medie".
Fără cursuri în weekend
Liviu Cotfasa, director Colegiul Național Elena Cuza: "Au solicitat ore remediale un număr de 11 elevi care se înscriau la al treilea criteriu şi anume care aveau nevoie în urma rezultatelor şcolare de aceste ore remediale".
Nici la sat, acolo unde școala online nu prea s-a ţinut, cursurile de week-end nu au succes.
Nici în mediul rural, interesul pentru orele remediale nu este prea mare. Doar 4.645 de cereri au fost depuse în județul Dolj. Dacă raportam la numărul total de elevi, procentul nu este nici măcar de 20 la sută.
Ore de recuperare
Tătic: "Nici noi nu am vrea să facem şcoală. Şi nici copiii. Weekend-ul este pentru relaxare".
Mămică: "Da, l-aș înscrie, dar nu pentru weekend. Dacă s-ar putea face ceva în timpul săptămânii, o oră după orele de şcoală ar fi minunat".
Potrivit recomandării oficiale a ministerului Educaţiei pentru recuperarea orelor, dascălii vor lucra în grupe formate din cel mult 12 elevi, timp de 4 luni. Ministrul Educaţiei face un apel către părinţi să îşi înscrie copiii la orele de recuperare a materiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰