Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, în weekendul 14-15 februarie. Ce nu trebuie să ratezi

Ca de obicei, ne aşteaptă un weekend extrem de încărcat în Bucureşti, sâmbătă, 14 februarie, şi duminică, 15 februarie, fiind organizate numeroase evenimente în Capitală, de la piese de teatru sau evenimente sportive şi până la spectacole sau concerte.

de Redactia Observator

la 13.02.2026 , 11:47

Valentin Sanfira susţine un concert sâmbătă, 14 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti Valentin Sanfira susţine un concert sâmbătă, 14 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti - Profimedia

După încă o săptămână complicată la lucru, mulţi bucureşteni au timp liber în weekend şi se pot bucura de numeroase evenimente organizate în Capitală, mai ales în condiţiile în care numărul de evenimente organizate este în creştere.

Ca de obicei, sunt evenimente pentru toate gusturile în Capitală, de la piese de teatru pentru cei mari şi pentru cei mici şi până la evenimente sportive, expoziţii, concerte şi aşa mai departe.

Piese de teatru în Bucureşti, în weekendul 14-15 februarie  

Articolul continuă după reclamă

Sâmbătă, 14 februarie, ziua de teatru începe încă de la ora 10.00, când se joacă piesa pentru copii "Prințesa și broscoiul", la Teatrul Țăndărică. De la ora 11.00 se joacă piesa "Glasul copilăriei", la Teatrul Ion Creangă, de la ora 14.00 se joacă "Soț de vânzare", la Teatrul Roșu, de la ora 15.00 se joacă "Bucluc la Operă", la Teatrul Elisabeta, iar de la ora 16.00 se joacă "Iubirea perfectă", la Teatrul în Culise. De la ora clasică de teatru, 19.00, se joacă, printre altele, piese precum "Don Juan", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Svejk", la Teatrul Odeon - Sala Majestic, sau "Ferma animalelor", la Teatrul Mic - Sala Atelier.

Duminică, 15 februarie, ziua de teatru începe încă de la ora 10.00, când se joacă piesa pentru copii "Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele", la Teatrul Țăndărică. De la ora 11.00 se joacă "Ursul păcălit de vulpe", la Teatrul Ion Creangă, de la ora 15.00 se joacă "Mă mut la mama", la Restaurant Elisabeta, iar de la ora 18.00 se joacă "Visul unei nopți de vară", la Teatrul Ion Creangă. De la ora clasică de teatru, 19.00, se joacă piese precum "Meșteșugul Vieții", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "Măscăriciul", la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, sau "Insomniacii", la Teatrul de Artă.

Concerte în Bucureşti, în weekendul 14-15 februarie

Sâmbătă, 14 februarie, avem în program concerte susţinute de Ovidiu Niculescu, în Berăria H, de la ora 15.00, Valentin Sanfira, la Sala Palatului, de la ora 19.00, trupa Viţa de Vie, în Quantic Pub, de la ora 19.00, sau Damian Drăghici, în Berăria H, de la ora 19.00.

Duminică, 15 februarie, avem în program concerte susţinute de Zoia Alecu, în Berăria H, de la ora 18.00, Mihai Mărgineanu, în Hard Rock Cafe, de la ora 19.00, Proconsul, în The Pub Universităţii, de la ora 21.00, sau Tzancă Uraganu’, în Berăria H, de la ora 22.30. De asemenea, de la ora 18.00, la Sala Palatului, sunteţi aşteptaţi la un nou concert din seria "Cenaclul Flacăra".

Evenimente sportive în Bucureşti, în weekendul 14-15 februarie

Sâmbătă, de la ora 14.30, pe arena din Clinceni ar urma să se joace meciul de fotbal dintre Metaloglobus Bucureşti şi Oţelul Galaţi, meci contând pentru etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

Sâmbătă, în Liga Naţională de volei masculin se joacă meciurile CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti - CSM Bucureşti (Sala Politehnica, ora 18.00) şi Rapid Bucureşti - Dinamo Bucureşti (Sala Rapid, ora 19.00). La feminin se joacă meciurile Rapid Bucureşti - CSM Lugoj (Sala Rapid, ora 16.00) şi Dinamo Bucureşti - CSO Voluntari (Sala Dinamo, ora 17.00).

Duminică, în Liga Naţională de handbal masculin se joacă CSM Bucureşti - SCM Politehnica Timişoara (Sala Apollo, ora 17.30).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faceţi cadouri de Ziua Îndrăgostiţilor?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, în weekendul 14-15 februarie. Ce nu trebuie să ratezi