Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, joi 19 februarie. Ce nu trebuie să ratezi

Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 19 februarie 2026, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.

de Redactia Observator

la 18.02.2026 , 13:47

Meciul de handbal masculin dintre Dinamo Bucureşti şi Fuchse Berlin se joacă joi, 19 februarie, în Sala Polivalentă din Bucureşti Meciul de handbal masculin dintre Dinamo Bucureşti şi Fuchse Berlin se joacă joi, 19 februarie, în Sala Polivalentă din Bucureşti - csdinamo.eu

Joi, 19 februarie 2026, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.

Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 19 februarie 2026, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.

Piese de teatru în Bucureşti, joi 19 februarie  

Articolul continuă după reclamă

Ziua de teatru începe de la ora 10.00, când se joacă piesa pentru copii "Frumoasa şi bestia", la Teatrul Ţăndărică. De la ora clasică de teatru, 19.00, se joacă piese precum "Muzici și faze", la Teatrul Excelsior, sau "Portugalia", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei.

Tot de la ora 19.00 se joacă şi "Liniște în culise", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Delta", la Teatrul Mic, "Neguțătorul din Veneția", la Teatrul Evreiesc de Stat, sau "Ultima noapte în Paradis", la FF Theatre.

Concerte în Bucureşti, joi 19 februarie  

De la ora 19.00, Lise de la Salle susţine un concert simfonic la Ateneul Român. Tot de la ora 19.00, trupa Cargo susţine un concert în Quantic Pub.

De la ora 19.00, Cojo susţine un concert în Control Club. De la ora 20.00, trupa Eyedrops susţine un concert în Expirat Halele Carol. Silvia Dumitrescu, Florin Ochescu, Eugen Caminschi, Alex Tomaselli, Mugurel "Deaca" Diaconescu şi Lucian "Clopo" Cioarga susţin un concert în The Pub Universităţii, de la ora 20.00.

Evenimente sportive în Bucureşti, joi 19 februarie

De la ora 17.30, pe stadionul din Voluntari ar urma să se joace meciul de fotbal dintre FC Voluntari şi Steaua Bucureşti.

De la ora 19.45, în Sala Polivalentă se joacă meciul de handbal masculin dintre Dinamo Bucureşti şi echipa germană Fuchse Berlin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă este mai greu să găsiţi un partener în era digitală?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, joi 19 februarie. Ce nu trebuie să ratezi