Fiica secretă a lui Nae Lăzărescu vrea să obţină casa şi drepturile de autor
Lovitură de teatru după moartea lui Nae Lăzărescu! Fiica lui secretă o dă în judecată pe ultima soţie a actorului. Vrea de la ea casa şi drepturile de autor ale maestrului.
Drept consolare pentru anii în care Nae Lăzărescu nu i-a fost alături. Singura fiică a lui Nae Lăzărescu are un singur regret.
"Nu m-am obişnuit cu ideea că n-o să-l mai văd", spune Simona, fiica lui Nae Lăzărescu.
Cum nu se poate obişnui cu ideea că nu a moştenit nimic de la Nae Lăzărescu. Aşa că o dă în judecată pe ultima soţie a actorului.
Simona vrea să obţină drepturile de autor şi casa tatălui său. O lovitură de teatru din partea fiicei de care Nae Lăzărescu n-a pomenit nimic niciodată.
Nae Lăzărescu a declarat întotdeauna că marele regret al vieţii lui a fost că nu a avut copii. O declaraţie prin care şi-a renegat singura fiică. Pe Simona, un copil născut după un mariaj de 8 ani şi jumătate dintre Nae şi Anca Marina.
"În momentul în care am fost căsătorită cu Nae, mi s-a părut că trăiesc un basm. Basmul s-a frânt la scurt timp după naşterea Simonei. Nae iubea foarte mult copiii, însă când a venit Simona pe lume a fost puţin speriat", spune Anca Marina Doina, fosta soţie a lui Nae Lăzărescu.
Divorţul a venit curând, iar Nae Lăzărescu a început să se îndepărteze de fiica sa.
"Venea de Crăciun, de ziua mea. Până în clasa a patra a fost mai mult în viaţa mea", zice Simona.
Acum, după moartea tatălui său, Simona vrea să-şi facă dreptate. În justiţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰