Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În București, traficul sufocant a transformat străduțele cartierelor în labirinturi pentru mașini

Diminețile bucureștenilor încep cu nervi și claxoane. Nu doar bulevardele mari sunt blocate la primele ore. Acelaşi haos e şi pe străduțele dintre blocuri, transformate în rute ocolitoare. Reporterii Observator au făcut un experiment, la o oră de vârf.

de Ana Grigore

la 02.10.2025 , 20:28

Fiecare dimineață în Capitală începe cu aceleași probleme: trafic bară la bară și șoferi nervoși. În drumul spre serviciu sau școală, e bătaie pe fiecare minut câștigat. Mulți aleg rute ocolitoare și evită marile bulevarde. Doar că nici străzile mici, din cartiere, nu scapă de haos.

"Fac 30 de minute în loc să fac o oră. Numai pe străduțe că pe aici pe bulevard nu mai poți circula.

Nu avem ce să facem, suntem mulți, fiecare trebuie să ajungem la un anumit punct", a spus un șofer.

Articolul continuă după reclamă

Pe strada Delfinului din Sectorul 2, oamenii spun că trăiesc un coșmar la orele de vârf din cauza claxoanelor și a blocajelor și cer măsuri urgente.

"Aici se blochează tot, în spate se blochează, pentru că vin după pod și singurele ieșiri sunt doar astea două. Toate blocurile de aici cred că asta e principala problemă. La ore de vârf, dimineața și după-amiaza. Totul se blochează, mai e și școala, grădinița", a spus un localnic.

"Ar trebui ceva făcut să nu mai fie atâta trafic, aici sunt copii, ies de la grădiniță. Ei mai scurtează drumul și o iau pe varianta care le place", a spus o localnică.

Ca să vedem cum arată dimineața în zonă, ne-am urcat la volan la ora 8.

"Plecăm de la Pasajul Doamna Ghica cu destinația pe șoseaua Pantelimon. Conform aplicației de trafic, ar trebui să facem 16 minute până acolo, rămâne de văzut pe ce rute o să ne direcționeze", a declarat Ana Grigore, reporter Observator.

Pe șoselele principale am prins aglomerație, dar am stat pe loc doar câteva minute la semafoare. Problemele mari au apărut abia pe străduțe, unde traficul era complet blocat.

"Am fost scoși de pe șoseaua principală și direcționați pe străduțe și conform aplicației ar trebui să mergem în față, mai avem doar patru minute până la destinație, dar în realitate totul este blocat, nu avem cum să facem nici stânga, nici dreapta, nici în față nu putem merge", a mai spus Ana Grigore.

Sensuri unice introduse după plângerile locuitorilor

În alte cartiere, autoritățile au decis să introducă sensuri unice după ce locuitorii s-au plâns de aceleași probleme.

"Aceste rute ocolitoare printre blocuri constituie și un factor de risc foarte important. Spațiile fiind foarte înguste, automat că apare și acroșajul. Este cu pagube materiale. Tot timpul există câte un obstacol. Specialiștii spun că este soluția cea mai proastă să ieși din arterele principale", a spus Aurel Moraru, instructor.

Pe lângă nervi și timp pierdut, ambuteiajele de pe străzile înguste aduc și alte probleme: creșterea poluării.

"Dacă avem un bulevard mare avem și șanse mai mari ca poluarea să fie dispersată mai ușor de vânt, pe când la străduțele înguste, dacă avem ambuteiaje foarte mari, poluarea aceea iese mai greu dintre străduțe", a declarat Oana Neneciu, director Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

Cel mai recent studiu de trafic arată că bucureștenii petrec 12 zile pe an în mașină, ceea ce înseamnă jumătate din concediul de odihnă legal.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri sociale » În București, traficul sufocant a transformat străduțele cartierelor în labirinturi pentru mașini