Antena Meniu Search
x

Incediu devastator! Un depozit de reziduuri din Braşov s-a făcut scrum!

Incendiu puternic, aseară, între localităţile Râşnov şi Predeal. Un depozit cu reziduuri toxice a ars din temelii, iar flăcările, care au depăşit șase metri înălţime, au cuprins şi un depozit de cauciucuri din apropiere

Incendiu puternic, aseară, între localităţile Râşnov şi Predeal. Un depozit cu reziduuri toxice a ars din temelii, iar flăcările, care au depăşit șase metri înălţime, au cuprins şi un depozit de cauciucuri din apropiere

Peste 100 de pompieri din trei judeţe s-au chinuit toată noaptea să stingă flăcările. Intervenţia a fost foarte dificilă din cauza substanţelor care au ars: deşeuri de magneziu - care nu puteau fi stinse cu apă. La această oră mai există un singur focar de incendiu.

Ard reziduuri de magneziu pe o suprafață de 20 de metri pătrați. Acest focar a fost supravegheat întreaga noapte de două echipaje. A fost o intervenție foarte dificilă. Au fost multe reziduuri de substanțe periculoase. Am reușit în cele din urmă să localizăm incendiul înainte să se extindă la depozitul de cherestea aflat în imediata apropiere”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt ISU Brașov, conform Jurnalul.ro. Acesta a precizat că magneziul în contact cu apa se autoaprinde și că de acea intervenția a fost foarte dificilă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov a mai spus că se ia în calcul și ca deșeurile de magneziu să nu fi fost depozitate corespunzător. Focul a izbucnit într-o fostă fermă de animale, folosită ca depozit de deșeuri periculoase.

Paznicul depozitului a fost primul care a încercat să stingă focul, dar extinctoarele pe care le-a avut la dispoziție nu i-au fost de folos. Şi-a dat seama că incendiul scăpase de sub control pentru că focul se extindea cu repeziciune. Când a alertat autorităţile, flăcările aveau deja peste șase metri înălţime.

În hala unde a izbucnit incendiul erau depozitate deșeuri din magneziu și cauciucuri adunate de la fabricile din zonă. În halele vecine, însă, erau tone întregi de solvent, vopseluri și cherestea.

La nici 500 de metri de locul incendiului există un centru de echitație, la doi kilometri o unitate militară și un centru de tratare a gazului metan, iar până la cea mai apropiată localitate sunt aproximativ patru kilometri. Administratorii depozitului refuză să dea explicaţii.

Angajaţii depozitului nu vor putea face același lucru și în fața anchetatorilor, care au început deja cercetările pentru a afla de ce a izbucnit focul și cine e responsabil pentru pericolul creat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Incediu devastator! Un depozit de reziduuri din Braşov s-a făcut scrum!