Invazie masivă de țânțari în spațiile verzi din București
Bucureștiul, ca multe alte oraşe din ţară, este terorizată de ţânţari. Oamenii se plâng că nu-şi mai pot duce copiii în parcuri din cauza insectelor care s-au înmulţit şi acuză autorităţile că acţionează tardiv.
Bucureștiul, ca multe alte oraşe din ţară, este terorizată de ţânţari. Oamenii se plâng că nu-şi mai pot duce copiii în parcuri din cauza insectelor care s-au înmulţit şi acuză autorităţile că acţionează tardiv. Primăria Capitalei dă vina pe vremea ploioasă, dar promite că vor fi testate utilajele, iar apoi se va trece la o campanie masivă de combatere a insectelor.
Până când Primăria testează utilajele şi soluţiile care urmează să fie folosite împotriva ţânţarilor, familiile cu copii au ieşit în parcuri cu spray-ul de protecţie, în bagaje.
Suntem la jumătatea primei luni de vară, iar vremea schimbătoare şi ploile au făcut ca aceste insecte să fie mult mai agresive. În Bucureşti, autorităţile locale au aplicat în parcuri câteva tratamente împotriva dăunătorilor pentru plante, care au efect şi asupra ţânţarilor. Prea puţine, spun oamenii care nu mai au soluţii la invazia acestor insecte.
Într-un comunicat, Primăria Capitalei informează că abia acum a testat utilajele de combatere a insectelor. Acestea trebuie calibrate şi pregătite pentru o campanie majoră de dezinsecţie care începe săptămâna viitoare şi care va cuprinde tot Bucureştiul. Primul test s-a dat în parcurile mari din oraş.
Medicii avertizează că ţânţarii pot transmite boli extrem de grave.
Campania de dezinsecţie din capitală va dura şapte zile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰