Antena Meniu Search
x

Irina Silaghi ţese cămăşi tradiţionale româneşti de la 13 ani. Meşteşugul, prins de la mama şi bunica ei (Video)

Miercuri a fost ziua universală a iei şi, la tot pasul, pe stradă, în magazine sau în autobuz am întâlnit persoane care purtau cu mândrie cămaşa tradiţională românească. 

de Redactia Observator

la 25.06.2020, 17:42

Vezi și
  • Avea doar 13 ani când şi-a croit singură prima ie.
  • A prins meşteşugul de la mama şi bunica ei.

Puţini ştiu, însă câtă muncă, dar mai ales câtă pasiune se ascunde în spatele unei ii confecţionate manual. Ceea ce explică şi preţurile destul de piperate...

Irina Silaghi este un meşter popular din judeţul Cluj, care, de când se ştie, confecţionează ii tradiţionale. Avea doar 13 ani când şi-a croit singură prima ie, punând în practică meşteşugul prins de la mama şi bunica ei.

Irina Silaghi, meşter popular: Cu siguranţă, trecerea de la ce se ţesea în casă şi ce se lucra în vremea aia îţi rămâne ca un fundament. Poţi parcurge multe etape, dar odată ce ai reuşit să te îndrăgosteşti de această muncă vei reveni şi vei rămâne acolo.

Pasiunea s-a transformat în afacere. În funcţie de complexitatea modelului ales, o ie tradiţională poate ajunge să coste chiar şi 2000 de lei, însă dacă este bine îngrijită, aceasta va putea fi folosită chiar şi de câteva generaţii.

Confecţionarea unei ii bine lucrate poate dura chiar şi o lună.

Reporter: E mult de lucru pe o ie?

Irina Silaghi, meşter popular: Ia adevărată începe de la semănatul cânepii, prelucrarea ei, ajungând ţesătura, apoi intră în lucru ia propriu-zisă.

E nevoie de multă răbdare şi nu e loc de compromis. Piesa vestimentară reprezintă, mai apoi, cartea de vizită a zonei din care provine cel ce o poartă.

Cămăşile tradiţionale româneşti au început să fie la mare căutre şi printre străini, frumuseţea acesteia reuşind să depăşească graniţele ţării.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Irina Silaghi ţese cămăşi tradiţionale româneşti de la 13 ani. Meşteşugul, prins de la mama şi bunica ei (Video)