Jumătate din populaţia României are un animal de companie. Beneficii sunt, mai ales în familiile cu copii, dar există şi câteva pericole
Unul din doi români are acasă un animal de companie. Câinii rămân prietenii noştri cei mai buni, iar studiile o confirmă.
Unul din doi români are acasă un animal de companie. Câinii rămân prietenii noştri cei mai buni, iar studiile o confirmă: copiii care cresc alături de ei sunt mai responsabili, au imunitatea mai ridicată şi devin mai activi. Atenţie, însă, la bolile pe care le transmit necuvântătoarele!
De cinci ani, Carmen face parte din familia lui Mihai. Şi are parte de toată iubirea şi atenţia celor din casă.
Pentru copii, un animal de companie reprezintă o sursă necondiţionată de iubire,dar şi o responsabilitate foarte mare, iar pentru adulţi un motiv bun pentru care să facă sport!
Dar cei care iau acasă un animal de companie trebuie să ştie că se expun şi la riscuri, dacă nu-l îngrijesc. Animalele sunt purtătoare de germeni şi pot să transmită multiple afecţiuni dermatologice, bacterii, infecţii fungice sau chiar paraziţi.
Iuliana Marcu, medic dermatolog: "Pot fi luate prin muşcătura animalelor, prin contacul cu fecalele animalelor, prin salivă, prin piele contaminată. Încep ca nişte mici bubiţe roşii care se extind treptat. Dacă apar la nivelul scalpului, pot să apară căderi de păr, senzaţii de mâncărime."
Pentru a evita bolile care pot fi transmise de la animal la om, este obligatoriu să ne ducem prietenii necuvântători cât mai des la veterinar.
Un control de rutină poate costa între 50 şi 350 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰