Observator » Ştiri sociale » Leguma care ne amintește de copilărie. De ce roșiile "urâte" pot avea gustul pe care îl căutăm de ani de zile

Video Leguma care ne amintește de copilărie. De ce roșiile "urâte" pot avea gustul pe care îl căutăm de ani de zile

Adrian Bonciu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.08.2026, 07:52 | Modificat la 19.08.2026, 08:35

Gustul roșiilor de altădată, culese direct din grădină și mâncate pe ulițele satului, pare pentru mulți doar o amintire din copilărie. În goana după legume perfecte, am pierdut însă uneori tocmai gustul autentic. Mai există totuși gospodari care păstrează de ani buni aceleași soiuri și care reușesc să readucă pe masă aroma de odinioară.

Aşa mâncau bunicii noştri! Sănătate pe pâine! Acum, prea puţini mai cunoaştem gustul roşiilor adevărate şi tot mai puţini ştim cum să le recunoaştem. Ilie cultivă în grădina proprie din localitatea buzoiană Smeeni de ani de zile acelaşi soi de tomate. Toamna usucă seminţele, iar primăvara le plantează. Astfel, succesul e garantat.

"Subțire-i coaja, coajă, așa că de aia cade jos. Cum a lăsat-o Dumnezeu. Astea s-ar putea să treacă peste kilogram, că nu poate să le țină nici ața, nimic. În loc să mă duc să iau șase roșii, iau numai una, am tăiat-o, am făcut salată și gata. Ţi-a lăsat în farfurie zeama, ăla e gustul la roşie", spune Ilie.

Astăzi, mulţi căutăm perfecţiunea. Alegem cele mai frumoase roşii de pe tarabă, dar realizăm că şi-au pierdut gustul în timp.

Articolul continuă după reclamă

"Roșia noastră, care o aveam și din bătrânii noștri, e diferență foarte mare".

"Alea sunt gustoase, sunt așa, și au o crăpătură în mijloc. Zemoase. Foarte zemoase și foarte bune".

"Le vând ca fiind din grădină dar nu cred", spun oamenii.

Pe acelaşi subiect

Cercetătorii Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură din Buzău încearcă şi ei să „fure“ secretele din bătrâni şi testează zeci de soiuri.

"Se simt nuanțe de nectarină prin ea. Un gust echilibrat, dulce, acrișor. Foarte gustoasă. Gustul ne-aduce aminte de copilărie, de gustul de demult. Cu siguranță a trezit nostalgie în foarte mulți din degustătorii noștri", spune Ion Gherase, cercetător științific SCDL Buzău.

Anul trecut, în topul degustătorilor, preferată a fost roşia chihlimbar. Şi tot în serele staţiunii, cercetătorii cultivă şi soiuri mai uşor de savurat cum ar fi roşiile Cherry Flaviola.