Povestea bunicii Sora din Scurtești. A înfruntat viscolul cu rugăciune și pâine
La capătele tunelelor de zăpadă se vede lumea. O lume albă, la care ei nu mai pot ajunge. I-a îngropat ninsoarea lui Dumnezeu, de nici paşii nu se mai văd. În Buzău, în satul Scurteşti, din comuna Vadu Paşii, după aproape patru zile în care n-au văzut cerul şi s-au simţit singuri pe lume, localnicii sapă tunele să iasă la lumină.
Puterea le vine de sus. Cu faţa brăzdata de vreme şi de nevoi, o bătrână singură şi-a făcut loc prin troiene cu mâinile.
Patru zile cât a stat îngropată de viscol, bunica Sora s-a rugat. Pentru oameni şi pentru găini. Singura ei avere.
Asa, mi-am luat adio de ele. Dar n-au avut săracele nimica, ca au avut o temperatura de la zapada ca sa nu fie, stii, sufocate!, spune tanti Sora.
La 73 de ani, bătrâna a rămas singură în casa ei din Scurteşti. Copii sunt la oraş, cu grijile şi familiile lor. Azi s-a închinat când i-au bătut la geam soldaţii, să-i taie potecă prin zăpada de 5 metri.
Auzise că vine vreme rea şi s-a pregătit. Înainte de viscol, un fecior a vizitat-o. I-a dus lemnele în casă, două găleţi cu apă şi o pâine. Aşa a aşteptat să treacă urgia.
Viscolul a îngropat tot satul sub zăpadă. Nu se mai văd garduri şi curţi, iar casele abia se ghicesc.
În casele îngropate de troiene sunt zeci de bătrâni care nu mai sperau ajutor. I-au primit cu ochii în lacrimi pe soldaţii trimişi să-i salveze.
Înainte să le plece salvatorii, bătrânii le-au mulţumit cu câte un pahar cu apă.
Pericolul n-a trecut. În câteva ore, va începe din nou viscolul. Dintre troienele cât casa, oamenii se gândesc cu groază ce îi aşteaptă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰